Duel Firea – Negoiţă? Companie municipală, obligată de instanţă să reprimească firma de construcţii a Sectorului 3 la o licitaţie de 51 mil. euro

Compania de străzi a Primăriei conduse de Gabriela Firea este obligată de instanţă să reevalueze oferta Delta ACM 93 în cadrul unei achiziţii de materiale de construcţii de 51 de milioane de euro. Firma de construcţii, care a fost cumpărată între timp de Primăria lui Robert Negoiţă, fusese iniţial eliminată din licitaţie iar contestaţia sa fusese respinsă de către CNSC.
Anemona Andone - mar, 09 oct. 2018, 18:41
Duel Firea - Negoiţă? Companie municipală, obligată de instanţă să reprimească firma de construcţii a Sectorului 3 la o licitaţie de 51 mil. euro

Răsturnare de situaţie în cazul achiziţiei de bitum şi asfalt de 51 milioane de euro a Companiei Municipale Străzi Poduri şi Pasaje Bucureşti (CMSPPB).

După ce Delta ACM 93 a fost eliminată din cursă iar contestaţia sa a fost respinsă de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), firma cumpărată între timp de către Primăria Sectorului 3 a continuat să lupte pentru contractul scos la licitaţie de compania Primăriei Capitalei.

Aceasta a contestat mai departe eliminarea sa din licitaţie în instanţă iar pe 2 octombrie Curtea de Apel Bucureşti i-a dat câştig de cauză. Astfel, compania Primăriei Gabrielei Firea este obligată acum să reevalueze oferta firmei Primăriei lui Robert Negoiţă.

CMSPPB a mai descalificat în cadrul acestei licitaţii şi oferta austriecilor de la Strabag. La fel ca şi Delta ACM 93, ei au contestat eliminarea la CNSC şi au pierdut, iar ulterior au mers mai departe la Curtea de Apel Bucureşti. În cazul contestaţiei Strabag, instanţa ar putea să se pronunţe pe 10 octombrie.

Compania Municipală Străzi Poduri şi Pasaje Bucureşti (CMSPPB) a lansat pe 5 aprilie licitaţia pentru un acord cadru de furnizare materiale de construcţii de drumuri cu o valoare estimată de 388 milioane de lei (83 milioane de euro), format din mai multe loturi.

Pentru lotul 1, cu o valoare estimată de 237,63 milioane de lei (51 milioane de euro) şi care vizează furnizare de bitum şi asfalt, au fost depuse trei oferte:
1. Asocierea Delta Antrepriză de Construcţii şi Montaj 93 SRL – Restra Construct SRL
2. Asocierea DVM Contractors SRL – Tehnic Asist SRL
3. Asocierea Strabag SRL – Straco Grup SRL – Antrepriză de Reparaţii şi Lucrări ARL Cluj SRL

Pe 3 iulie, firma Primăriei Capitalei le-a transmis companiilor Delta ACM şi Strabag că ofertele lor au fost declarate neconforme şi inacceptabile în faza evaluării tehnice.

Pe 13 iulie, cele două firme au contestat decizia firmei Primăriei Capitalei la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), unde au cerut ca ofertele lor să fie reevaluate. Pe 31 august CNSC le-a respins însă ca nefondate contestaţiile.

Între timp, licitaţia pentru bitum şi asfalt a continuat cu evaluarea financiară a singurei oferte rămase în cursă, cea a asocierii DVM Contractors SRL – Tehnic Asist SRL. Termenul limită pentru finalizarea acestei evaluări este 11 octombrie, conform datelor actuale din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Reamintim că la finele lunii august, Primăria Sectorului 3 a anunţat că a preluat compania Delta ACM 93, prin firma Administrare Străzi S3.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...