O ambulanţă a străbătut cinci kilometri prin zăpadă pentru a ajunge la o solicitare falsă

O ambulanţă a parcurs, marţi, aproape cinci kilometri prin nămeţi de peste un metru pentru a ajunge în localitatea vasluiană Ştiuborăni, după ce la 112 se solicitase intervenţia unei salvări în cazul unei femei care născuse gemeni acasă, apelul dovedindu-se în final fals, potrivit Mediafax.
Economica.net - mar, 14 feb. 2012, 18:51

Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui a sesizat Poliţia, marţi seară, după ce un echipaj medical, sprijinit de un utilaj de deszăpezire, a trebuit să străbată aproximativ cinci kilometri, prin zăpadă de peste un metru, pentru a ajunge la o urgenţă inexistentă.

Iniţial, la numărul unic de urgenţă 112 s-a solicitat intervenţia unei ambulanţe în cazul unei femei care născuse gemeni acasă, în localitatea Ştiuborăni, apelul dovedindu-se fals.

„Este o glumă de-a dreptul macabră un astfel de apel, în condiţiile în care noi nu ştim cum să stabilim priorităţile la cazurile reale pe care le avem în această perioadă foarte dificilă. Chiar şi autosanitara care am trimis-o la caz şi am ţinut-o blocată timp de două ore am întors-o de la o altă urgenţă pentru că era dotată cu tracţiune 4×4. Am realizat că este un apel fals abia în momentul în care una din persoanele cu care am ţinut în permanenţă legătura pentru a şti care este starea lăuzei şi a nou-născuţilor ne-a spus că la intrarea în localitatea scrie «Bine aţi venit în Ştiuborăni!»”, a declarat, marţi, managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.

În cazul în care va fi identificat de poliţişti, autorul apelului fals riscă, conform legii, o amendă maximă de 500 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Secretarul General al ONU a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen și Israel
Secretarul General al ONU a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen și Israel
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen şi Israel după loviturile israeliene deosebit de alarmante, dintre care unele au......
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA au declarat joi că analiza eșantioanelor din primul caz sever ...
Doi giganţi în criză şi avansul protecționismului – retrospectiva anului 2024 în economia mondială
Doi giganţi în criză şi avansul protecționismului – retrospectiva anului 2024 în economia mondială
Dificultăţile economiei chineze şi stagnarea celei germane au fost două dintre focarele de îngrijorare în domeniul ...
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 3:47, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, ...