Wizz Air schimbă politica de bagaje. Trollerele nu mai sunt permise în cabină decât contra cost

Compania aeriană Wizz Air a anunţat implementarea unei noi politici de bagaje de la 1 noiembrie 2018. Schimbarea vine pentru cei care călătoresc doar cu un bagaj gratuit în cabină.
Andrada Ghira - mie, 10 oct. 2018, 10:29
Wizz Air schimbă politica de bagaje. Trollerele nu mai sunt permise în cabină decât contra cost

Wizz Air schimbă politica de bagaje de luna viitoare şi taxează cu 7 euro (38 lei) pasagerii care călătoresc cu un troller, a anunţat compania.

Astfel, dacă pentru zborurile efectuate până la data de 1 noiembrie, pasagerii pot lua în cabină în mod gratuit un troller cu dimensiunile de 55x40x23 de cm şi cu o greutate maximă de 10 kg, noua politică prevede taxarea acestui bagaj cu 7 euro/zbor, iar în plus, trollerul va merge la cală şi nu va fi luat de pasageri în cabină.

Singurul bagaj permis în mod gratuit la bordul avioanelor Wizz este cel de mână, cu dimensiunile de 40x30x20 cm. 

Pentru a avea la bordul avionului atât bagajul de mână, cât şi trollerul, pasagerii pot achiziţiona începând de la 5 euro serviciul Wizz Priority. 

„Clienţii pot aduce un bagaj gratuit la bord, cu bunurile personale. Da, e mai mic, poate fi un rucsac sau o geantă. E o politică mai transparentă care permite oamenilor să aibă mai multe opţiuni. Provocarea întâmpinată de companiile aeriene este că fizic nu e loc sufucient pentru a aduce bagajele mari la bord”, a declarat telefonic pentru ECONOMICA.NET, Johan Eidhagen, Chief Marketing Officer Wizz Air.

Datele companiei aeriene arată că peste 10.000 de zboruri pe an sunt afectate de întârzierile cauzate de bagaje. Cifrele arată, de asemenea, că, în ultimii cinci ani, durata medie a unei călătorii a scăzut continuu iar în prezent, fiecare al treilea pasager Wizz Air are deplasări de trei zile sau chiar mai puțin.

Întrebat dacă noua taxă va stârni nemulţumire printre pasageri, oficialul Wizz Air ne-a mai declarat că înainte această taxă era inclusă în preţul final al biletului. „Acest lucru ne va permite să venim cu tarife mai mici. Pasagerii români sunt diferiţi, nu toţi au aceleaşi obiceiuri de călătorie. Unii călătorescu cu copii, alţii pentru city break, alţii pentru muncă, şi toată lumea are nevoi diferite în ceea ce priveşte bagajele”, mai spune Eidhagen. 

Rezervările fără Wizz Priority efectuate înainte de 10 octombrie pentru perioada de călătorie după 1 noiembrie 2018 vor avea inclus automat un bagaj de cală gratuit de 10 kg, în timp ce rezervările cu bagaje la cală vor avea automat Wizz Priority.

Iată mai jos schimbările operate de companie. 

Noua politică de bagaje trimite trollerul/bagajul la cală şi este taxat cu 38 de lei. 

Înainte de această schimbare, pasagerii puteau lua gratuit trollerul de 10 kg în cabina avionului. 

 

Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est şi are o flotă de 104 aeronave Airbus A320 şi A321. Operatorul oferă zboruri pe mai mult de 600 de rute de la 25 de baze, ce asigură conexiunea între 143 de destinaţii din 44 de ţări.

Compania are peste 4.000 de angajaţi şi a transportat 31 de milioane de pasageri în ultimele 12 luni. Wizz Air este listată pe Bursa de la Londra. 

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...