Ultima variantă a legii pensiilor modifică formula de calcul a pensiei şi ajutorul de deces

Potrivit ultimei variante a proiectului noii legi a pensiilor, începând din anul 2022, valoarea punctului de referinţă, în funcţie de care se stabileşte cuantumul pensiei, se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. De asemenea, ajutorul de deces se va acorda şi în cazul decesului persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului, se arată în forma finală a proiectului de act normativ. 
Cristina Şomănescu - mie, 10 oct. 2018, 10:17
Ultima variantă a legii pensiilor modifică formula de calcul a pensiei şi ajutorul de deces

Consiliul Economic şi Social a publicat ieri, 9 octombrie, ultima variantă a proiectului noii legi a pensiilor care aduce schimbări la proiectul de act normativ pus în dezbatere publică în august de Ministerul Muncii.

ECONOMICA.NET vă prezintă în continuare noutăţile aduse în ultima variantă a proiectului noii legi a pensiilor:

Începând din anul 2022, valoarea punctului de referinţă, în funcţie de care se stabileşte cuantumul pensiei, se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Prin legile privind plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar se pot stabili anual şi alte majorări ale punctului de referinţă.

Spre comparaţie, în varianta iniaţială a proiectului de lege, din august 2018, Ministerul Muncii propusese ca „începând cu anul 2022, valoarea punctului de referință să se majoreze anual cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 septembrie a fiecărui an în care se face majorarea și comunicat de Institutul Național de Statistică”. Această formulă a fost abandonată în forma finală a proiectului şi înlocuită cu cea prezentată de Economica mai sus.

Iată, pe larg, cum se va determina cuantumul pensiei odată cu intrarea în vigoare a noii legi:

Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referinţă. La determinarea cuantumului pensiei, fracţiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarului.
Valoarea punctului de referinţă este rezultatul raportului dintre valoarea punctului de pensie şi nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislaţia anterioară, respectiv 25.

Valorile punctului de pensie sunt:

  • 1.265 de lei la 1 septembrie 2019;
  • 1.775 de lei la 1 septembrie 2020;
  • 1.875 la 1 septembrie 2021.

În anul 2021, valoarea punctului de referinţă este de 75 de lei. Începând cu anul 2022, valoarea punctului de referinţă, în funcţie de care se stabileşte cuantumul pensiei, se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Numărul total de puncte realizat de asigurat se obţine prin însumarea punctajelor anuale.
Punctajul anual realizat de asigurat se obţine prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.

Punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale din anul respectiv.

În cazul asiguraţilor care, în aceeaşi perioadă de timp, pe lângă veniturile prevăzute de Codul fiscal, pentru care se datorează CAS, dovedesc că au venituri asigurate în baza unui contract de asigurare socială, la determinarea punctajului lunar se iau în calcul veniturile lunare asigurate cumulate.

Ajutor de deces în cazul decesului persoanei care se află în concediu de creşterea copilului

Potrivit ultimei variante a proiectului noii legi a pensiilor, ajutorul de deces se acordă şi în cazul decesului persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de un an, doi ani, respectiv până la împlinirea vârstei de trei ani – în cazul copilului cu handicap, sau în cazul decesului unui membru al familiei acesteia dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză a fost asigurată obligatoriu şi dacă raportul de muncă a fost suspendat.

În accepţiunea acestei legi, se consideră membru de familie:

  • soţul, soţia;
  • părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi;
  • copiii proprii, adoptaţi, aflaţi în plasament familial, cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă-şi continuă studiile, până la absolvirea acestora, fără să depăşească vârsta de 26 de ani.
  • copiii, indiferent de vârstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menţionate anterior.

Pensia de invaliditate

Aşa cum a anunţat Economica.net în august, au fost redefinite gradele de invaliditate pentru a le oferi beneficiarilor opţiunea de a munci şi pentru a le permite cumulul pensiei de invaliditate cu veniturile din muncă.

Deşi a fost eliminată enumerarea expresă a anumitor afecţiuni invalidante precum schizofrenia, SIDA, neoplaziile, reglementarea propusă în proiectul noii legi a pensiilor se adresează şi persoanelor cu aceste afecţiuni, se specifică în ultima variantă a proiectului de lege.
Dreptul la pensie de invaliditate este recunoscut doar persoanelor care au realizat cel puţin stagiul minim de cotizare în sistem, urmând ca celor care au realizat stagii sub stagiul minim să li se acorde beneficii în temeiul legislaţiei din domeniul asistenţei sociale.

Consultaţi aici varianta finală a proiectului noii legi a pensiilor.

Citiţi în Economica.net despre noutăţile aduse de noua lege a pensiilor în secţiunea dedicată care poate fi găsită la acest link.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri de reducere a deficitului bugetar, în frunte cu creșteri semnificative......
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy ...
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...