Gigantul francez Total premiază cele mai bune start-up uri din România şi anunţă planuri în zona de downstream/marketing

Grupul petrolier francez Total, prezent pe piaţa din România doar pe segmentul de lubrifianţi şi bitum, a lansat şi la noi programul Startupperul Anului, prin care va premia trei cele mai bune afaceri aflate la început cu 25.000 de euro. Oficialii grupului vorbesc despre noi proiecte pentru piaţa românească, în zona de downstream/marketing.
Mihai Nicuţ - mie, 10 oct. 2018, 11:24
Gigantul francez Total premiază cele mai bune start-up uri din România şi anunţă planuri în zona de downstream/marketing

Grupul petrolier Total organizează a doua ediţia a competiţiei  globale Startupperul Anului , în care au fost incluse, în acest an şi trei ţări europene, România, Cehia şi Polonia. Programul vizează sprijinirea şi recompensarea tinerilor antreprenori care au un proiect sau o afacere înfiinţată cu mai puţin de doi ani în urmă, în orice industrie, nu neaparat în energie. În fiecare dintre cele 60 de ţări în care este organizată competiţia, un juriu local, format din experţi ai companiei petroliere, dar şi din specialişti în antreprenoriat şi membri ai comunităţii de afaceri, va premia trei câştigători, pe baza a trei criterii: caracterul inovator, impactul social şi comunitar, potenţialul de fezabilitate şi dezvoltare.

Cei trei cîştigători vor primi un sprijin financiar total de 25.000 de euro, un program de mentorat şi coaching profesional, promovare şi expunere media.

De ce acest program în România

Total este a patra companie petrolieră din lume, activă în 130 de ţări, cu afaceri de 171 de miliarde de dolari, dar prezenţa pe piaţa românească este limitată momentan la producţia de lubrifianţi şi unsori şi la comerţul  cu bitum. Compania deţine o fabrică de lubrifianţi (fosta Lubrifin), în localitatea braşoveană Cristian, şi un depozit de bitum la Ozun, de unde vinde constructorilor de drumuri bitum importat din Serbia şi Germania.  Compania are 143 de angajaţi în România, şi a avut în 2017 o cifră de afaceri de 344 de milioane de lei.

Întrebat de ce grupul Total a pus şi România în această competiţie, Marco Pannunzio, managing director la Total România a spus că “România este o ţară mare, şi o piaţă intreresantă pentru Total, o ţară în care vrem să dezvoltăm proiecte”.

“Sunt multe proiecte pe drum, explorăm toate posibilităţile, avem planuri în zona de downstream şi marketing despre care vom vorbi în curând” a spus Pannunzio, fără a oferi detalii suplimentare.

Total vinde anual 84 de milioane de tone de produse petroliere, şi are o reţea de 16.600 de benzinării în 65 de ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...