ANRE: Preţul gazelor naturale pe Bursa Română de Mărfuri a ajuns la 77 de lei pe MWh în luna iulie

Preţul gazelor naturale a ajuns la circa 77 de lei/MWh pe platformele Bursei Române de Mărfuri (BRM) în luna iulie 2018, în creştere cu 8% faţă de luna anterioară, potrivit ultimului raport lunar pentru piaţa gazelor publicat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), cel aferent lunii iulie 2018.
Economica.net - Dum, 14 oct. 2018, 08:55
ANRE: Preţul gazelor naturale pe Bursa Română de Mărfuri a ajuns la 77 de lei pe MWh în luna iulie

Astfel, pe platforma Disponibil a BRM, preţul a fost de 77,88 lei pe MWh, faţă de 71,02 lei în luna iunie. Totodată, pe platforma STEG, cotaţia a ajuns la 76,52 lei pe MWh, de la 71,75 lei pe MWh.

În contractele negociate bilateral, preţul a fost mai mic, respectiv 73,32 lei pe MWh, în luna iulie.

Pe BRM s-au tranzacţionat în total 4,3 milioane de MWh, respectiv 84% din consumul clienţilor finali. În schimb, pe OPCOM, cealaltă bursă de gaze licenţiată, nu s-a făcut nicio tranzacţie în luna iulie.

Consumul clienţilor finali a fost de 5,1 milioane de MWh, în creştere cu 4,57% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Pe piaţa reglementată, consumul a scăzut cu 20%, iar, pe cea concurenţială, a fost mai mare cu 8,83%.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...