Grâul românesc în 2018: am exportat mai mult în UE şi mai puţin afară. Producţia a fost mai mare, dar calitatea mai proastă

În primele 15 săptămâni ale anului de marketing 2018/2019, exporturile de grâu ale României către pieţele terţe s-au diminuat cu 19% faţă de perioada smilară a anului trecut, în condiţiile în care s-a recoltat cu 135.000 de tone mai mult. Grâul românesc, de o calitate inferioară faţă de anul trecut, a ajuns însă în cantităţi foarte mari în UE.
Economica.net - lun, 15 oct. 2018, 18:45
Grâul românesc în 2018: am exportat mai mult în UE şi mai puţin afară. Producţia a fost mai mare, dar calitatea mai proastă

Grâul românesc şi-a făcut în acest an de marketing (iulie 2018/iulie 2019) loc mai ales pe piaţa intracomunitară, şi mai puţin pe cea din afara UE, urmare a calităţii mai slabe faţă de anul trecut. Exporturile către pieţele terţe s-au diminuat astfel, în primele 15 săptămâni ale acestui an de marketing, cu 19%, de la 1,93 de milioane de tone la 1,56 de milioane de tone, potrivit ultimelor date ale Comisiei Europene. Aceasta în contextul în care, din datele prezentate de către Ministerul Agriculturii la finalul recoltei, producţia acestui an a fost de 10,27 de milioane de tone, cu 135.000 de tone mai mult decât în 2017.

„Exporturile extra UE sunt mai scăzute pe fondul calităţii mai slabe a grâului românesc, în condiţiile în care România colaborează cu parteneri care cumpără în general grâu de panificaţie (de cea mai bună calitate n. red). Nu este însă nicio tragedie întrucât avem o creştere foarte puternică a vânzărilor intracomunitare. Exporturile la final de septembrie (iulie-septembrie 2018) erau de 3,1 milioane de tone, faţă de 1,9 milioane de tone în perioada similară a anului trecut”, a explicat pentru ECONOMICA.NET Gabriel Razi, analist pe piaţa cerealelor.

Acesta estimează că potenţialul de export al României pentru acest an de marketing este de aproximativ 5,6 milioane de tone, ceea ce înseamnă că mai bine de jumătate din grâul autohton şi-a găsit deja cumpărători peste graniţe. „Prezenţa României pe pieţele externe se va diminua radical în a doua parte a anului. Nu vom mai avea forţa de a juca cu marii competitori având în vedere marfa care a rămas. Estimez că potenţialul de export al acestui sezon este de 5,6 milioane de tone, iar până în octombrie s-a comercializat în jur de 50% din excedentul pentru export al României, ceea ce mă face să mă gândesc la o tensiune pe preţ după sărbătorile de iarnă”, mai spune Razi.

Suntem pe locul doi, după Franţa

Chiar şi aşa, conform datelor UE, România este al doilea cel mai mare exportator de grâu pe pe piaţa extra comunitară, după Franţa, care a vândut aproximativ 2,2 milioane de tone. Per total, în primele 15 luni ale acestui an de marketing, UE a exportat 4,5 milioane de tone în principal către Algeria (1,8 milioane de tone, cu 36% mai mult faţă de anul trecut), Egipt (630.000 de tone, cu 13% mai puţin faţă de anul trecut), Arabia Saudită (514.700 de tone, cu 44% mai puţin decât anul trecut) şi Iordania (peste 249.000 de tone, cu 22% mai mult faţă de anul trecut).

În ceea ce priveşte preţurile, în portul Rouen din Franţa, tona de grâu se vindea la 10 octombrie cu 207 euro, cu 27% mai mult decât anul trecut. 

Producţia mondială de grâu este estimată pentru anul de marketing 2018/2019 la 733 de milioane de tone, cu 3,3% mai puín decât anul trecut, iar exporturile UE sunt estimate la 23 milioane de tone.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...