Autobuz Mercedes Benz Citaro Hybrid în teste la Sinaia (sursa foto: Victor Silaghi, membru al Asociaţiei Metrou Uşor)
Cele 130 de autobuze hibrid vor fi utilizate pe nouă trasee, conform proiectului ce va fi supus spre aprobarea consilierilor generali în şedinţa de joi, 18 octombrie.
În studiul de oportunitate a achiziţiei, reprezentanţii municipalităţii spun că autobuzele hibrid nu sunt încă folosite în transportul zilnic de călători, dar că mai multe oraşe din ţară vor să cumpere astfel de mijloace de transport mai puţin poluante.
Ei amintesc şi de testarea autobuzelor hibrid de la Mercedes Benz şi Solaris (galerie foto) pe străzile din Bucureşti, Satu Mare, Piteşti, Galaţi, Iaşi, Oradea, Brăila.
De asemenea, cele 100 de troleibuze noi, cu autonomie de 20 de kilometri, vor fi introduse pe 17 trasee, conform imaginii de mai jos.
Unele trasee de troleibuze vor fi modificate şi vor avea o lungime mai mare pentru a cuprinde şi cartierele dezvoltate la marginea Capitalei, precum Militari Residence şi Brâncuşi. De asemenea, va fi reînfiinţată linia de troleibuz 97, desfiinţată în perioada lucrărilor de extindere a Magistralei 4 de metrou.
Troleibuze cu autonomie circulă deja în oraşe din Cehia, Rusia şi China. Atunci când le decontectează de la reţeaua electrică pentru a intra în starea de autonomie, şoferii troleibuzelor au opţiunea de ridicare a captatorilor dintr-un buton (video jos din Sankt Petersburg).
Şi producătorul român Astra Bus din Arad, care a mai furnizat troleibuze pentru Bucureşti, spune că poate fabrica noul model de troleibuz.
Valoarea estimată a investiţiei în cele 130 de autobuze hibrid şi 100 de troleibuze noi se ridică la 409,97 milioane de lei fără TVA (90 milioane de euro). Din această sumă, în jur de 80% ar putea proveni de la Administraţia Fondului de Mediu, în cadrul unui program ce vizează subvenţionarea primăriilor pentru achiziţionarea de mijloace de transport în comun mai puţin poluante.
Costul estimat pentru achiziţia unui troleibuz cu autonomie de 20 kilometri este de 460.000 euro fără TVA, iar pentru un autobuz hibrid este de 322.500 de euro fără TVA.
Tot în şedinţa din 18 octombrie vor fi supuse aprobării alte două proiecte care vizează modernizarea şi dotarea liniilor de tramvai 1 şi 10, în vederea finanţării acestora în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Ambele proiecte vizează achiziţia a câte 12 tramvaie noi din gama de 36 metri şi presupun fiecare o investiţie de 120,8 de milioane de lei, contribuţia proprie a Municipiului Bucureşti fiind de 1,8 de milioane de lei, pentru fiecare proiect.