Paul Allen, cofondator al Microsoft, a murit din cauza unui cancer

Miliardarul Paul Allen, fondator în 1975 împreună cu Bill Gates al gigantului american din domeniul informaticii Microsoft, a murit luni la vârsta de 65 de ani ca urmare a unui cancer, au anunţat familia şi compania sa Vulcan într-un comunicat, relatează AFP.
Economica.net - mar, 16 oct. 2018, 05:25
Paul Allen, cofondator al Microsoft, a murit din cauza unui cancer

„Cu o mare tristeţe anunţăm moartea fondatorului nostru Paul Allen, cofondator al Microsoft”, a scris compania Vulcan, fondată şi deţinută de Paul Allen.

„Paul Allen a decedat luni după-amiază, 15 octombrie 2018, în urma complicaţiilor unui limfom non-Hodgkin, la Seattle” (nord-vest), potrivit comunicatului.

Paul Allen a anunţat la începutul lui octombrie că această boală, tratată prima dată în 2009, a recidivat, dar că medicii sunt „optimişti”.

„Fratele meu a fost o fiinţă remarcabilă în toate privinţele”, a declarat la rândul ei sora sa, Judy, în comunicatul difuzat de Vulcan.

Allen a părăsit Microsoft în 1983 pentru a fonda şi prezida această companie de investiţii cu sediul la Seattle care gestionează active din cultură, imobiliare, media şi sport.

Averea sa era estimată luni seară la 20,3 miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes.

Paul Allen „a creat produse, experienţe şi instituţii magice şi făcând aceasta a schimbat lumea”, a declarat într-un comunicat CEO Microsoft, Satya Nadella.

El a fost proprietarul echipei de fotbal american Seattle Seahawks.

„Pasiunea sa pentru joc, combinată cu hotărârea sa calmă, au condus la o organizaţie model, atât pe teren, cât şi în afara acestuia”, a salutat într-un comunicat preşedintele Ligii naţionale de fotbal american (NFL), Roger Goodell.

„El a muncit fără odihnă alături de consilierii noştri medicali pentru a identifica noi metode de a face jocul mai sigur”, a scris Goodell, exprimând „cele mai profunde condoleanţe” familiei acestuia din partea întregii NFL.

„Ne lipseşti. Îţi mulţumim. Te iubim”, a scris pe Twitter echipa de baschet Portland Trail Blazers, aflată tot în proprietatea sa.

Paul Allen a fost, de asemenea, cunoscut pentru acţiunile sale filantropice, în special în domeniul sănătăţii.

El mai este fondatorul Stratolaunch, o companie care a construit un avion uriaş capabil să lanseze rachete în spaţiu, testat în prezent în California.

Paul Allen a făcut să se vorbească despre el cu autobiografia sa din 2011, în care a afimat că Bill Gates ar fi complotat pentru a-i reduce părţile în gigantul Microsoft.

Te-ar mai putea interesa și
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să între în grevă la începutul lunii viitoare, transmite agenția germană......
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției de serie
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii ...