Studiu – Ţigările electronice şi produsele care încălzesc tutunul provoacă un nivel minim de coloraţie dentară, faţă de ţigările tradiţionale

Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă din cadrul British American Tobacco demonstrează că ţigările electronice şi produsele care încălzesc tutunul cauzează o coloraţie dentară mult mai redusă decât ţigările convenţionale.
Economica.net - mie, 17 oct. 2018, 09:26
Studiu - Ţigările electronice şi produsele care încălzesc tutunul provoacă un nivel minim de coloraţie dentară, faţă de ţigările tradiţionale

Oamenii de știință au comparat impactul asupra colorației smalțului dentar pe care îl au o țigară electronică, un produs de încălzire a tutunului și o țigaretă convențională. Rezultatele acestui studiu au fost publicate pe 15 Octombrie 2018, în American Journal of Dentistry.

În timp ce fumul provenit de la o țigară convențională cauzează o colorație semnificativă a smalțului, vaporii proveniți de la țigara electronică și aerosolii produselor care încălzesc tutunul au cauzat un grad minim de colorație.

 

Rândul de sus: Colorația smalțului dentar expus la fumul de țigară convențională. Al doilea rând: nivel minim de colorație a smalțului expus la aerosolul provenit de la produsul care încălzește tutunul. Al treilea rând: nivel minim de colorație a smalțului expus la aerosolii unei țigarete electronice.

Produsele de nouă generație nu implică niciun fel de combustie; vaporii și aerosolii produși sunt mai puțin complecși și conțin o cantitate mult mai redusă de substanțe nocive, comparativ cu o țigară convențională.

Este cunoscut faptul că fumatul provoacă apariția unor pete care nu pot fi îndepărtate cu ușurință prin periaj dentar obișnuit. Așadar, oamenii de știință din cadrul BAT au condus un studiu în vitro pentru a compara colorația dentară în cazul unei țigări convenționale de referință (3R4F), a unei țigări electronice și a produsului care încălzește tutunul – glo.

Testele au fost efectuate pe bucăți de smalț extrase din incisivi de origine animală. Pentru a imita condițiile bucale, bucățile de smalț au fost inițial incubate împreună cu salivă pentru a permite formarea unui strat de peliculă, un film de proteină care protejează smalțul dinților și care se formează în mod normal pe dinți. Bucățile de smalț au fost apoi expuse particulelor în suspensie (izolate din fumul de țigară sau din vapori) pentru 14 zile și apoi la fum de țigară sau vapori în formula completă (echivalentul unui pachet de țigări pe zi) pentru următoarele 5 zile.

Mostrele de smalț au fost analizate atât înainte, cât și în timpul și imediat după expunere; nivelurile de modificare a colorațiilor dentare au fost evaluate de către un laborator independent care a utilizat o metodă des folosită, implicând un spectrofotometru disponibil pe piață și o echipă de oameni de știință specializați.

Modificarea colorației în cazul țigării convenționale a putut fi observată încă din prima zi și a continuat gradual pe măsură ce concentrația fumului de țigaretă a crescut. În ceea ce privește expunerea la vaporii proveniți de la țigara electronică sau produsul care încălzește tutunul, s-a înregistrat o colorație minimă sau nulă, comparabilă cu mostrele care nu au fost expuse niciunui tratament experimental.
„Multe studii au demonstrat faptul că gudronul care provine din fumul de țigară este cel care pătează dinții. Acum dispunem de o metodă prin care putem analiza rapid nivelul de modificare a colorației dentare în laborator în cazul fumului de țigară, comparativ cu vaporii produși de țigările electronice și produsele de încălzire a tutunului” explică Annette Dalrymple, Cercetător în cadrul Departamentului de Cercetare-Dezvoltare al British American Tobacco.

„Datele colectate prin intermediul acestui studiu arată cu claritate faptul că țigările electronice și produsele care încălzesc tutunul cauzează o modificare minimă a colorației dentare – un lucru foarte promițător pentru consumatorii produselor noastre de nouă generație. În orice caz, sunt necesare studii suplimentare pentru a se putea determina efectul pe termen lung asupra colorației dentare și a sănătății cavității bucale în cazul trecerii de la fumat la utilizarea produselor de nouă generație.”

British American Tobacco este un producător global de produse din tutun și produse de nouă generație cu mărci vândute în peste 200 de piețe. Compania are un număr de peste 50,000 de angajați la nivel global și deține peste 200 de mărci în portofoliul propriu, țigaretele sale fiind alese de 1 din 8 fumători din totalul de un miliard de fumători înregistrați la nivel mondial. Printre mărcile cele mai importante se numără Dunhill, Kent, Pall Mall și Lucky Strike.

Despre produsele de nouă generație (New Generation Products – NGP): produsele de nouă generație fac parte din portofoliul British American Tobacco și se axează pe dezvoltarea și comercializarea unor alternative de calitate superioară pe bază de tutun și nicotină destinate fumătorilor adulți: produse de vapat și produse de încălzire a tutunului. Pentru mai multe informații, puteți accesa www.goVype.com și www.bat-science.com.

Despre reducerea riscurilor asociate tutunului: Singura modalitate de a evita riscurile asociate utilizării tutunului este aceea de a nu consuma deloc tutun, iar singura modalitate de a reduce aceste riscuri este renunțarea la fumat. Totuși, conceptul de reducere a riscurilor este luat în considerare din ce în ce mai des în relație cu consumul de tutun. Reducerea riscurilor asociate se referă la identificarea acelor modalități practice de a minimiza impactul asupra sănătății generat de către o activitate sau comportament riscant, fără a renunța complet la acesta. Acesta este un element central în strategia de business a British American Tobacco și este discutat de către autoritățile de reglementare. Considerăm că este important să ne concentrăm eforturile asupra dezvoltării unor produse cu un potențial de risc redus, acceptabile din punctul de vedere al consumatorilor. Considerăm de asemenea că politicile de reglementare a tutunului ar trebui să includă aceste abordări de reducere a riscurilor pentru milioanele de adulți care vor continua să consume produse pe bază de tutun, la nivel global.

Impactul țigărilor electronice și al altor produse de nouă generație asupra sănătății publice: O mare parte a comunității de specialiști în sănătatea publică susține că țigările electronice au un potențial mare de a reduce impactul fumatului asupra sănătății publice. Public Health England (Departamentul de Sănătate Publică), un organ cu atribuții executive al Ministerului Sănătății din Marea Britanie, a publicat recent un raport prin care atesta faptul că țigările electronice sunt cu 95% mai puțin nocive decât țigările convenționale. Colegiul Medicilor din Marea Britanie (The Royal College of Physicians) a transmis publicului garanția faptului că țigările electronice sunt mult mai sigure decât fumatul convențional și că ar trebui ca acestea să fie promovate la nivel larg ca o alternativă la țigările tradiționale.

Te-ar mai putea interesa și
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, faţă de luna anterioară, cu 1,1% până la nivelul de 48,5 miliarde......
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...