CGMB: Vouchere de până la 990 de lei pentru aparate ortodontice fixe destinate copiilor

Copiii cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani vor putea beneficia de vouchere în valoare de maximum 990 de lei pentru aplicarea de aparate ortodontice fixe, potrivit unei hotărâri adoptate joi de Consiliului General al Capitalei.
Economica.net - joi, 18 oct. 2018, 10:50
CGMB: Vouchere de până la 990 de lei pentru aparate ortodontice fixe destinate copiilor

Proiectul „Smile” este destinat copiilor cu domiciliul în Bucureşti şi va beneficia de un buget multianual de 34,8 milioane lei. În termen de 30 de zile de la aprobarea proiectului, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti va elabora regulamentul în vederea implementării.

Potrivit fişei de proiect, acesta urmează să fie derulat pe parcursul a 26 de luni. În acelaşi document se arată că asistenţa medicală stomatologică pentru copii este slab reglementată şi subfinanţată în ţara noastră, iar unităţile stomatologice sunt în marea lor majoritate private. Se menţionează că, începând cu anul 2017, ASSMB a reuşit dotarea cabinetelor medicale şcolare cu echipamente stomatologice şi că un număr din ce în ce mai mare de copii au apelat la serviciile acestora, realizându-se o estimare a problemelor stomatologice. În urma acestor controale, a reieşit că una dintre principalele probleme o reprezintă anomaliile dento-maxilare. Pe lângă aspectul inestetic, dinţii nealiniaţi sunt mai greu de îngrijit, pot fi pierduţi mai devreme din cauza carierii şi depunerii de tartru, relevă sursa citată.

Este reamintit faptul că în luna iunie, CGMB a adoptat un proiect în baza căruia copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani din Bucureşti puteau beneficia de un sprijin financiar în valoare de 750 de lei pentru aplicarea unui aparat ortodontic mobil.

„Proiectul susţinut de PMB de aplicare de aparate ortodontice mobile realizat prin Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ‘dr. Dan Theodorescu’ a avut o adresabilitate foarte mare încă din primele zile (în primele trei zile au fost înregistrate aproximativ 300 de solicitări). În urma consultaţiilor efectuate de medicii stomatologi implicaţi în acest proiect, a reieşit că aproximativ 50% dintre copii cu anomalii de dentiţie ar avea nevoie de aparate ortodontice fixe”, indică sursa citată.

Cei interesaţi vor putea depune dosarul de candidatură online, pe site-ul www.assmb.ro, în cadrul secţiunii dedicate „Proiect Smile”, iar unitatea de implementare a proiectului va aproba dosarele care întrunesc condiţiile de eligibilitate. Beneficiarul se va prezenta la clinica afiliată pentru care a optat în formularul de aplicaţie online, împreună cu decizia, voucherul şi actul de identitate, pentru efectuarea celor trei intervenţii: radiografie, model de studiu, aplicarea aparatului.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...