Nu ştiu care este, mai exact, povestea acestui dragon. Toţi ceilalţi dragoni având o „apartenenţă” la un aspect de dragon în firului epic al povestirii, pe al acestuia nu îl găsesc, sau poate îmi scapă mie, sau poate nu ştiu eu toată povestea. Sau poate Blizzard a devenit tot mai comercial. Oricum ar fi, acest dragon îmi aminteşte de non-combat pet, companionul, pe care Blizzard l-a pus la bătaie cu ocazia jocurilor olimpice. Poate de acolo să se fi inspirat?
Sincer, mie îmi place cum arată mountul. În modul de caracterizare a lui Mo(Robotzei): „face bec, glouieste, lubineaza, sunt deja cinci chestii”. Sunt totuşi dezamăgit de descrierea pe care Blizzard a furnizat-o. Voi încerca o traducere cât mai exactă: “Atunci când ataci din aer, cel mai bine este să o faci din unghiul în care se află soarele pentru a-ţi orbi duşmanii…Sau poţi doar să mergi pe un dragon care străluceşte ca o mie de sori. Oricum ar fi, eşti bine.”
Pe bune? Şi eu trebuie să dau 20 de euro pe un mount şi nici măcar nu ştiu ce e cu el? Nu stiu cine l-a călărit înainte, dacă are toate vaccinurile făcute, ce tip de mâncare consumă… Sunt un pic dezamăgit. Arată, totuşi, foarte bine.
Mi se pare mie sau zici că e un pic beat când zboară? Nu seamănă cu câinele, alb, zburător din filmul „Neverending story”?
După cum am menţionat mai sus, acesta are preţul de 20 de euro, poate fi achiziţionat de la magazinul online Blizzard, la acest LINK, şi este disponibil pentru o singură licenţă blizzard. Happy shopping!