Acţiunile FP, OMV Petrom şi Banca Transilvania, cele mai lichide titluri în această săptămână la BVB

Cele mai lichide titluri în această săptămână au fost cele ale Fondului Proprietatea, cu o valoare de 67,77 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 46,021 milioane de lei, Banca Transilvania - de 41,69 milioane de lei, Romgaz - de 18,31 milioane de lei şi BRD Groupe Societe Generale - de 17,52 milioane de lei, scrie Agerpres. 
Economica.net - Dum, 21 oct. 2018, 11:07
Acţiunile FP, OMV Petrom şi Banca Transilvania, cele mai lichide titluri în această săptămână la BVB

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni pe segmentul principal al pieţei de capital s-a majorat cu peste 71% în această săptămână, comparativ cu perioada precedentă, totalizând 227,75 milioane de lei, conform datelor statistice publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), scrie Agerpres. 

În perioada 15 – 19 octombrie 2018, s-au realizat pe piaţa reglementată 7.676 tranzacţii, în valoare totală 227,75 milioane de lei, cu 235,96 milioane de acţiuni, iar capitalizarea companiilor listate a urcat la 171,42 miliarde de lei, scrie Agerpres. 
Potrivit statisticii BVB, titlurile Condmag SA au înregistrat cea mai mare apreciere pe piaţa principală, cu 55,56%, secondate de acţiunile Transilvania Construcţii şi Dafora, care au crescut cu 22,64%, respectiv 18,42%. În schimb, acţiunile Uztel s-au depreciat cel mai mult în această săptămână, cu 13,71%, locurile doi şi trei fiind ocupate de Electroaparataj (-12,80%) şi IAR Braşov (-6,93%). 

În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare, în perioada analizată s-a înregistrat un rulaj de 991.986 lei, de 1,6 ori mai mic faţă de săptămâna precedentă (1,631 milioane lei). 

Numărul total al schimburilor a fost de 373, în cadrul cărora s-au tranzacţionat 798.690 acţiuni, iar capitalizarea companiilor de pe ATS a crescut la 7,127 miliarde de lei. 

Cele mai lichide titluri pe ATS au fost cele ale societăţii Foraj Sonde SA Videle, cu 239.807,5 lei, urmate de cele ale Bittnet Systems SA Bucureşti, cu 131.287,49 lei şi de Professional IMO Partners S.A. – cu 104.886,9 lei. 

În 2018, pe toate pieţele administrate de BVB au fost realizate 515.720 tranzacţii cu 6,47 miliarde de acţiuni, în valoare totală de 10,71 miliarde de lei şi o medie zilnică de 53,3 milioane de lei. 

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...