Franţa anunţă înfiinţarea unui fond şi scutiri de taxe pentru fermierii afectaţi de secetă

Franţa, cel mai mare producător de cereale din Europa, a înfiinţat un fond pentru calamităţile agricole, în vederea sprijinirii fermierilor afectaţi de seceta severă din această vară, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 26 oct. 2018, 16:12
Franţa anunţă înfiinţarea unui fond şi scutiri de taxe pentru fermierii afectaţi de secetă

Înfiinţarea fondului face parte dintr-o serie de măsuri menite să sprijine sectorul agricol, a anunţat vineri ministrul Agriculturii, Didier Guillaume, în timpul unei vizite în estul ţării, unde s-a întâlnit cu producătorii de cereale şi crescătorii de animale.

În această vară, valurile de căldură şi lipsa ploilor au afectat culturile agricole din Franţa, Germania şi statele de la Marea Baltică, înregistrându-se şi un deficit de nutreţ pentru animale, din cauza pagubelor provocate de secetă culturilor de porumb şi ierbii.

Au fost afectate semnificativ recoltele din această toamnă de porumb, sfeclă de zahăr iar terenurile uscate afectează plantările pentru viitorul sezon.

Meteorologii şi fermierii susţin că ar fi nevoie de câteva săptămâni de ploi puternice pentru a compensa efectele secetei.

Lipsa nutreţului va forţa probabil fermierii să vândă mai multe animale, ceea ce va duce la scăderea preţurilor pe piaţa cărnii, a avertizat vineri Confederaţia ţăranilor.

Ajutoarele vor fi însoţite de scutiri de taxe de 15 milioane de euro pentru contribuţiile sociale plătite de fermieri, conform măsurilor anunţate vineri.

Te-ar mai putea interesa și
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator de sisteme combinate de energie termică şi electrică (CHP) şi......
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...