Premierul Viorica Dăncilă ar urma să finalizeze luni evaluarea miniştrilor, în perspectiva remanierii guvernamentale

Premierul Viorica Dăncilă ar urma să finalizeze în cursul zilei de luni evaluarea miniştrilor, pe baza căreia vor fi luate deciziile referitoare la remanierea guvernamentală, subiect care se va afla pe agenda Comitetului Executiv al PSD din această săptămână, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 29 oct. 2018, 06:28
Premierul Viorica Dăncilă ar urma să finalizeze luni evaluarea miniştrilor, în perspectiva remanierii guvernamentale

Dăncilă a precizat deja că evaluarea membrilor Cabinetului său nu este „legată de nume”, ci de activitatea fiecărui ministru în parte.

„Eu nu voi face o evaluare legată de nume, voi face o evaluare legată de activitatea fiecărui ministru. Pentru noi acest lucru este important, să vedem fiecare ministru cum şi-a îndeplinit programul de guvernare. Nu ne vom referi la nume”, a ţinut să sublinieze prim-ministrul.

Având în vedere că liderul ALDE Călin Popescuu Tăriceanu a anunţat că niciunul dintre miniştrii formaţiunii nu va fi remaniat, discuţiile referitoare la modificări în Guvern îi vor viza pe miniştrii PSD.

Singurul despre care s-a discutat intens este ministrul Justiţiei Tudorel Toader, despre care Tăriceanu a spus că este „un ministru foarte bun, că are performanţă, că a dus nivelul de prestanţă al funcţiei undeva sus, cum nu a mai fost”,

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, ironic: „Domnul Tăriceanu spune că trebuie să rămână neapărat dl Toader în Guvern. Dl Iohannis spune că trebuie să plece. Suntem într-o mare dilemă în partid. Ne vom exprima, trebuie să cântărim foarte bine. E vorba de două personalităţi pregnante din politica românească şi PSD trebuie să cântărească”.

Mai mult, el a afirmat că Tudorel Toader nu a fost un subiect în PSD, a apărut din senin din partea colegilor de la ALDE ideea că trebuie menţinut în Guvern; s-a inventat o problemă acolo unde nu era şi trebuie să o rezolvăm.

El a susţinut că îşi va spune în partid punctul de vedere pe acest subiect.

Întrebată dacă este mulţumită de activitatea lui Tudorel Toader, Dăncilă a răspuns: „Nu este vorba despre cât sunt eu de mulţumită sau nemulţumită. Vorbim aici de nişte criterii, de o foaie de parcurs, vedem acea foaie de parcurs, sarcinile pe care le-a avut de îndeplinit şi apoi voi expune în CEx şi voi lua o decizie”.

În spaţiul public au circulat încă de săptămâna trecută liste ale miniştrilor care ar urma să fie remaniaţi, Dăncilă dezminţind categoric existenţa unor astfel de liste la acel moment. Erau vehiculate numele vicepremierului Paul Stănescu, care ar fi urmat să fie înlocuit la Ministerul Dezvoltării de Lia Olguţa Vasilescu, numele ministrului Economiei Dănuţ Andruşcă sau cel al ministrului Transporturilor Lucian Şova.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...