Ministrul Energiei vrea ca petroliştii din Marea Neagră să se implice în construcţia de combinate chimice în România

Ministrul Energiei, Anton Anton spune că petroliştii din Marea Neagră s-ar putea implica atragerea de investitori pentru construcţia de combinate chimice noi în România.
Economica.net - lun, 29 oct. 2018, 08:15
Ministrul Energiei vrea ca petroliştii din Marea Neagră să se implice în construcţia de combinate chimice în România

“Agricultura este unul dintre domeniile foarte importante, cruciale, iar România trebuie să furnizeze îngrăşăminte, care se produc din gaze. Avem 4 sau 6 combinate care ar putea funcţiona cu gaze şi cu minimum de investiţii.

2,5 miliarde de metri cubi de gaze s-ar duce acolo, iată că am putea utiliza gazele din Marea Neagră, chiar să discutăm cu investitorii care extrag gazele, să încercăm împreună să atrage investitori în combinate de îngrăşminte greenfield, nu trebuie neapărat să le luăm pe cele pe care le avem deja”, a spus ministrul Energiei, la Profit Energy Forum.

Cel mai mare producător de îngrăşăminte chimice din ţară, Interagro, este în insolvenţă, iar majoritatea combinatelor sale chimice sunt oprite. Singura unitate chimică de anvergurează care lucrează la capacitate este Azomureş, societate deţinută de traderul elveţian Ameropa.

Recent, austriecii de la OMV au spus că ar putea construi capacităţi petrochimce noi în România, în condiţiile în care singura unitate de acest fel care mai operează este cea de pe platfona rafinăriei Petromidia, deţinută de Grupul Rompetrol.

În premieră pentru România, în strategia OMV apare, pe lista de proiecte, evaluarea potenţialului rafinăriei Petrobrazi pentru petrochimie. Petrobrazi este a doua rafinărie ca mărime din România, şi singura deţinută de OMV în România, prin Petrom.

“Avem o producţie mică de aromate la Petrobrazi, şi analizăm dacă putem să o creştem”, a declarat Manfred Leitner, membru al boardului OMV responsabil de partea de rafinare şi marketing, în luna martie a acestui an.

În zona continentală a Mării Negre se derulează două proiecte de anvergură. Cel mai important, în zona de apă adâncă, este Neptun Deep, derulat de ExxonMobil şi OMV Petrom, unde s-au descoperit rezerve potenţiale de gaze de până la 84 de miliarde de metri cubi. Exxon Mobil este operatorul blocului.

Exxon şi Petrom au investit 1,5 miliarde de dolari deja în explorare, iar în acest an trebuia să anunţe dacă vor lua decizia exploatării comerciale, dar oficialii OMV au anunţat că acest termen a fpst amânat. Gazele ar fi urmat să ajungă la ţărm în anul 2020, dar, dacă şi Exxon va amâna decizia finală de investiţie, acest termen nu va mai fi respectat.

Potrivit estimărilor oficialilor de la Bucureşti, există circa 200 de miliarde de metri cubi de gaze rezerve în Marea Neagră doar pe ceea ce s-a săpat, adică cele trei perimetre deţinute de Lukoil, ExxonMobil şi OMV Petrom, respectiv Black Sea Oil and Gas.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...