Lărgirea Şoselei Fabrica de Glucoză, la intrarea A3 în Bucureşti: terenurile costă de două ori mai mult decât lucrările propriu-zise

Obţinerea terenului pentru lărgirea Şoselei Frabrica de Glucoză costă 22 milioane de euro, fără TVA, de aproape două ori mai mult decât construcţia efectivă, potrivit devizului general actualizat al proiectului. Extinderea la patru benzi a acestei străzi va contribui la rezolvarea problemei traficului in zona de nord a Capitalei, mai ales după ce va fi deschisă circulaţia pe ultimii kilometri din autostrada Bucureşti - Ploieşti.
Anemona Andone - lun, 29 oct. 2018, 20:14
Lărgirea Şoselei Fabrica de Glucoză, la intrarea A3 în Bucureşti: terenurile costă de două ori mai mult decât lucrările propriu-zise

Valoarea totală a investiţiei în lărgirea Şoselei Fabrica de Glucouză între Calea Florească şi Şoseaua Petricani se ridică la 173 milioane de lei (37,7 milioane de euro), fără TVA, conform noilor indicatori tehnico – economici ai proiectului, ce vor fi supuşi aprobării consilierilor generali în şedinţa de marţi, 30 octombrie.

Din această valoare, costurile cu construcţia şi montajul se ridică la 57,4 milioane de lei (12,3 milioane de euro), fără TVA, aşa cum a mai anunţat până acum Primăria Capitalei.

Cele mai mari costuri sunt însă cu obţinerea terenului, respectiv de 102,5 milioane de lei (22 milioane de euro), fără TVA.

Trebuie menţionat că nivelul actualizat al costului cu terenul este mai mic faţă de cel al despăgubirilor pentru exproprieri de 163,6 milioane de lei, aprobat iniţial, în 2010.

Primăria Capitalei anunţa în luna august demararea lucrărilor de desființare a imobilelor aflate pe culoarul de expropriere, după care urma să înceapă executarea propriu-zisă a lucrărilor:

· lărgirea la 4 benzi a 1,8 km de strada, câte 2 benzi pe sens de câte 3,5m
· realizarea trotuarelor cu o lățime de 4,5m;
· reconfigurarea intersecțiilor pe care șoseaua Fabrica de Glucoză le traversează și racordarea la viitoarea intersecție cu autostrada A3 București-Ploiești-Brașov;
· realizarea unei canalizări pluviale precum și prin repoziționarea gurilor de scurgere existente;
· reamenajarea spațiilor verzi;
· modernizarea iluminatului stradal.
· amenajarea de parcări și semaforizare pe anumite segmente.

Primăria Capitalei mai anunţa că termenul de execuție este de 15 luni (finalul anului 2019), însă este discutată cu executantul posibilitatea reducerii acestui termen la 12 luni. Pe panoul de informare cu privire la proiect, data de finalizare a lucrărilor menţionată este de 14 august 2020 (foto jos).

Proiectul a stagnat multă vreme, însă a fost deblocat anul trecut, când a avut loc semnarea contractului, după o perioadă de soluționare a situațiilor legate de exproprieri și de contestații. Costul total actualizat al obiectivului de investiții este circa 12,3 milioane euro, mai anunţa municipalitatea în luna august.

Au existat modificări substanțiale ale proiectului inițial, generate de faptul că în tot acest timp s-a construit foarte mult în zonă și s-au schimbat anumite normative în domeniu: rețele de apa, canal, iluminat, liste cantități.

Au fost adăugate noi componente: pista de bicicliști, linii electrice, cabluri, posturi de transformare identificate în plus fata de momentul licitatiei pentru instalatiile electrice.

Se vor executa 12 refugii pentru stațiile de autobuz la care infrastructura si suprastructura conțin aceleași încadrări ca refugiile de tramvai, ele fiind prevăzute ulterior, în urma solicitărilor STB.

În cadrul proiectului Supralărgire Șoseaua Fabrica de Glucoză, Compania Municipală Dezvoltare Durabilă asigură dirigenția de șantier. CMDDB face parte din Holdingul Municipal înființat de Primăria Municipiului Bucureşti.

Pe 10 octombrie, Compania Municipală Dezvoltare Durabilă a anunţat că s-au terminat defrișările în zona complexului Belvedere. „Unele lucrări s-au desfășurat, însă, cu dificultate din cauza mașinilor parcate neregulamentar”, au menţionat reprezentanţii CMDDB, care au publicat imagini cu lucrările.

Supralărgirea Șoselei Fabrica de Glucoză este una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură din zona de nord a Bucureștiului.

Te-ar mai putea interesa și
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îşi exprimă ferm dezacordul faţă de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia SA de a disponibiliza 295 de angajaţi şi acuză lipsa de transparenţă......
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile şi pensiunile din Poiana Braşov sunt ocupate aproape în întregime pe perioada vacanţei de iarnă, hotelierii ...
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat ...
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire ...