Eurostat: Economia zonei euro a încetinit în trimestrul trei din 2018

Ritmul de creştere al economiei zonei euro a încetinit la 0,2% în trimestrul trei din 2018, comparativ cu precedentele trei luni, când s-a înregistrat un avans de 0,4%, arată datele preliminare publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Economica.net - mar, 30 oct. 2018, 11:46
Eurostat: Economia zonei euro a încetinit în trimestrul trei din 2018

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, creşterea a fost de 0,3% în trimestrul trei din 2018, în scădere faţă de 0,5% în perioada aprilie-iunie 2018.

În ritm anual, PIB-ul zonei euro a crescut în trimestrul trei din 2018 cu 1,7%, după 2,2% în perioada aprilie-iunie 2018, în timp ce UE a înregistrat un avans de 1,9% în trimestrul trei din 2018, faţă de 2,1% în perioada aprilie-iunie 2018.

Eurostat precizează că aceste estimări preliminare se bazează pe datele furnizate de 16 state membre, responsabile pentru 92% din Produsul Intern Brut al zonei euro şi 89% din PIB-ul Uniunii Europene. Datele publicate marţi pot fi revizuite cu ocazia unor noi estimări ce urmează a fi făcute cunoscute de Eurostat pe 14 noiembrie şi 7 decembrie.

Analiştii se aşteaptă ca în următoarele trimestre zona euro să înregistreze o creştere anuală de aproximativ 2%, dar este puţin probabil ca pe ansamblul acestui an avansul PIB-ului să ajungă la nivelul de anul trecut, de 2,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a numit "un alt rezultat istoric" acordul COP29 pentru finanţarea eforturilor ţărilor mai sărace de a combate schimbările climatice , adăugând......
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică ...
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a declarat duminică, la secţia de votare de la Colegiul Naţional ...
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
Cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a adoptat o serie de decizii, ...