Standard & Poor’s: O ieşire din UE fără un acord de retragere ar putea arunca Marea Britanie într-o lungă recesiune

O ieşire din Uniunea Europeană fără un acord de retragere ar putea arunca Marea Britanie într-o lungă recesiune similară cu cea care a urmat crizei financiare mondiale, iar investitorii nu ar trebui să ignore acest pericol, a avertizat marţi agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's, informează Reuters.
Economica.net - mar, 30 oct. 2018, 17:51
Standard & Poor's: O ieşire din UE fără un acord de retragere ar putea arunca Marea Britanie într-o lungă recesiune

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmează să părăsească Uniunea Europeană la finalul lui martie 2019. Însă discuţiile cu privire la un acord de retragere s-au blocat din cauza aranjamentelor pentru o ‘frontieră dură’ între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană.

„Scenariul nostru de bază este că Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor ajunge la un acord şi vor ratifica acordul de retragere”, a declarat analistul S&P Global Ratings, Paul Watters. „Însă credem că riscul de a nu se ajunge la un acord a crescut suficient de mult pentru a fi luat în calcul la stabilirea ratingului”, a adăugat Paul Watters.

În prezent, S&P atribuie Marii Britanii un rating de tip ‘AA’, cu o treaptă sub calificativul maxim ‘AAA’, însă agenţia a avertizat că un eventual eşec în discuţiile dintre Londra şi Bruxelles pentru a se ajunge la un acord de retragere ar putea conduce la o retrogradare.

Marea Britanie ar traversa o recesiune „moderată” care ar dura patru-cinci trimestre în eventualitate în care nu se va ajunge la un acord privind Brexitul, a prognozat S&P. În această situaţie, Produsul Intern Brut al Marii Britanii ar înregistra o contracţie de 1,2% în 2019 şi o nouă contracţie de 1,5% în 2020.

„Cea mai mare parte a acestui declin al PIB cu 5,5% pe parcursul a trei ani ar putea fi permanentă”, susţine S&P.

De asemenea, rata şomajului ar urca până la peste 7%, de la nivelul de aproximativ 4% în prezent, iar preţul caselor ar putea scădea cu 10% pe parcusul a doi ani, spune S&P. În Londra, preţul birourilor ar putea scădea cu mai mult de 20% în decursul a doi-trei ani.

În timpul ultimei recesiuni din 2008-2009, care a durat cinci trimestre, economia Marii Britanii a înregistrat o scădere de peste 6% şi de atunci încoace ritmul de creştere a salariilor şi productivităţii a fost unul slab.

Economiştii intervievaţi recent de Reuters au estimat că există o şansă din patru ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană în luna martie 2019 fără un acord de retragere.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...