Indagra 2018, cel mai mare târg agroalimentar din România, începe miercuri la Romexpo

Peste 550 de companii din 25 de ţări, dintre care mai mult de 380 din România, participă la ediţia din acest an a Târgului internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei - INDAGRA 2018, cea mai importantă manifestare cu profil agricol organizată anual în România.
Economica.net - mie, 31 oct. 2018, 06:19
Indagra 2018, cel mai mare târg agroalimentar din România, începe miercuri la Romexpo

Evenimentul se desfăşoară în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2018 şi este organizat de Romexpo, împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România (CCIR) sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Organizatorii estimează că peste 65.000 de vizitatori vor călca pragul expoziţiei care, în acest an, se întinde pe 64.000 metri pătraţi.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, va participa miercuri la deschiderea oficială a târgului, iar ulterior va efectua un tur al expozanţilor care vor prezenta cele mai noi utilaje şi tehnologii din domeniu, soluţii agricole, autovehicule şi accesorii destinate transportului de animale, maşini şi componente auto agroindustriale, dar şi alte produse şi servicii din domeniile horticol, agricol şi zootehnic.

Tot miercuri, după deschidere, va fi organizată conferinţa „Centenarul produselor româneşti”, unde alături de şeful MADR vor participa principalii jucători din industria agroalimentară românească precum Radu Timiş – preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii, Laurenţiu Baciu – preşedinte LAPAR, Nicuşor Şerban – preşedinte Holstein.RO, Julia Leferman – directorul general Berarii României, Victor Ciupercă – vicepreşedinte APEV, Radu Lăzăroiu – preşedinte APEMIN.

În cadrul expoziţiei, autorităţile aflate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) vor organiza o serie de conferinţe ce vor avea ca principale teme: dezvoltarea rurală, schimbarea generaţiilor în agricultură, dezvoltarea mediului rural şi a agriculturii din România prin PAC post 2020, sprijinul financiar acordat fermierilor de către APIA prin măsurile din PNDR gestionate, precum şi sprijinul financiar acordat prin PNDR pentru dezvoltarea tinerilor fermieri, creşterea producţiei de peşte pentru consumatorii români.

Astfel, în data de 1 noiembrie 2018, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime va organiza conferinţa de promovare a POPAM 2014-2020. Creşterea producţiei autohtone de peşte pentru consumatorii din România, stadiul implementării POPAM, prezentarea unor proiecte de succes finanţate din POPAM sunt printre subiectele puse pe agenda discuţiilor.

În data de 2 noiembrie 2018, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale va organiza conferinţa ‘Dezvoltarea rurală – element fundamental al competitivităţii economice şi al coeziunii la nivelul Uniunii Europene”. În cadrul evenimentului vor fi dezbătute teme de interes pentru sectorul agricol şi de dezvoltare rurală precum: schimbarea generaţiilor în agricultură, perspectivele dezvoltării mediului rural şi a agriculturii din România prin PAC post 2020, finanţările nerambursabile acordate fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor şi autorităţilor publice din România.

De asemenea, cu ocazia târgului, o echipă a FIDA – Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă – va vizita România.

Organizatorii anunţă că, la 15 ani de la dispariţia producţiei de tractoare din România, în cadrul INDAGRA va fi prezentat oficial primul tractor agricol românesc, un concept 100% autohton şi în a cărui fabricare, inginerii români au integrat piese româneşti în proporţie de 80%.

Gradul de internaţionalizare a târgului Indagra este de 31%, în creştere faţă de ediţia de anul trecut cu 11%. Printre ţările cu tradiţie în domeniul agricol, exportul şi importul de produse şi echipamente performante, prezente la târg se numără Austria, Belgia, Bulgaria, China, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria, Belarus, Cehia, Finlanda, Republica Moldova, Rusia, Coreea de Sud.

Indagra 2018 beneficiază de participarea oficială internaţională a ţărilor: Turcia, Finlanda, Belarus, Grecia, Ungaria şi Spania şi de participări de grup din partea: Franţei şi Poloniei.

Potrivit organizatorilor, în aceeaşi perioadă se va desfăşura şi Indagra Food, cel mai mare eveniment dedicat industriei alimentare din România, unde peste 200 sunt companii din industria alimentară şi din domeniile conexe îşi vor expune produsele pe 11.000 mp.

Vor fi prezentate publicului sute de produse şi tehnologii inovative şi vor avea loc sesiuni informative cu privire la performanţele şi progresul din domeniul alimentaţiei.

Totodată, vor avea loc Conferinţele Centenarul Produselor Româneşti, în cadrul cărora îşi vor da întâlnire specialişti din industria agroalimentară care vor aduce în discuţie dezvoltarea şi promovarea produselor realizate în România. Cele patru conferinţe vor reprezenta un moment propice pentru a cunoaşte oamenii din spatele brandurilor şi pentru a afla cum au reuşit să dezvolte constant produse noi, pe placul românilor.

Conferinţa AgroFood – ” Industria cărnii – evoluţii, tendinţe, provocări” se va desfăşura pe 1 noiembrie, iar printre invitaţi se numără Dana Tănase, director executiv ARC, Mary Pană – preşedinte ACEBOP şi Carmen Gavrilescu – preşedinte APSS. În ziua următoare se va desfăşura Conferinţa AgroFood – „Provocările industriei de morărit şi panificaţie” având în prim plan pe Aurel Popescu – preşedinte ROMPAN, Teodora Juravle – Director Marketing Velpitar, Cezar Popescu – director de vânzări Boromir şi Alexandru Tachianu – secretar de stat MADR. Ultima conferinţă AgroFood – „Inovaţia în agricultura românească”, din data de 3 noiembrie, are ca invitaţi pe Daniel Botănoiu – secretar de stat în MADR, Valeriu Tabără – preşedinte ASAS, Monika Puiu – preşedinte APIMAR.

Nu în ultimul rând, vizitatorii vor putea face şi o incursiune în lumea rafinată a băuturilor în cadrul Expo Drink, cea de-a treia expoziţie organizată pe parcusul Indagra 2018.

Evenimentul va reuni producători tradiţionali şi internaţionali de vinuri şi băuturi alcoolice, distribuitori din domeniu şi producători de echipamente folosite în procesul de vinificaţie.

Expo Drink nu înseamnă doar vinuri şi băuturi alcoolice. De o atenţie deosebită se bucură şi producătorii şi distribuitorii de sucuri naturale sau carbogazoase, de concentrate din fructe, de băuturi energizante, organice, cafea şi ceaiuri.

Cei care vor trece pragul târgului, în Pavilionul C2, vor putea participa la degustări de vinuri, sucuri naturale, cafea organică şi ceai, dar şi de vinuri produse în Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară în cadrul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasa.

La Expo Drink se vor organiza şi demonstraţii de cafea cu alcool, latte art, cafea preparată la ibric, sesiuni de cupping, seminarii pentru doritori şi prezentări de metode alternative de brewing.

Programul de vizitare este între 31 octombrie şi 3 noiembrie, între orele 10:00 şi 18:00, iar duminică, 4 noiembrie, între orele 10:00 şi 16:00.

Potrivit organizatorilor, biletul de intrare costă 30 de lei. Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele instituţionalizate beneficiază de intrare gratuită. Biletele pot fi achiziţionate şi online, accesând platforma de vânzare bilete, cu link-ul: http://romexpo.ro/bilete/ro/home.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...