Eurostat: Inflaţia în zona euro a crescut în octombrie la 2,2%

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut în octombrie până la 2,2%, de la 2,1% luna precedentă, arată datele preliminare publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Economica.net - mie, 31 oct. 2018, 10:24
Eurostat: Inflaţia în zona euro a crescut în octombrie la 2,2%

Cifra comunicată de Eurostat este în linie cu estimările analiştilor, care mizau pe o inflaţie de 2,2%. În acest moment, inflaţia din zona euro este uşor peste obiectivul ţintă al BCE, respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

Potrivit Eurostat, în octombrie, cele mai semnificative majorări de preţuri în zona euro s-au consemnat la energie, care a înregistrat o creştere anuală de 10,6%, urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări, care au urcat cu 2,2%, şi de preţurile la servicii, care au consemnat o creştere anuală de 1,5%.

În schimb, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat de la 0,9% până la 1,1%. Aceste date par să susţină punctul de vedere al oficialilor de la Banca Centrală Europeană potrivit cărora inflaţia de bază ar urma să crească la finele anului, după ce mult timp a rămas blocată în apropierea nivelului de 1%.

Anterior, Eurostat a informat că în septembrie România a avut, pentru a opta lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,7%, similar cu cel înregistrat în august

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) s-a situat la 2,2% în septembrie, stabilă comparativ cu luna precedentă, în timp ce în zona euro inflaţia a urcat până la 2,1% de la 2% în august. În rândul statelor membre UE, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate în România (4,7%), Ungaria (3,7%) şi Bulgaria (3,6%), iar cele mai scăzute în Danemarca (0,5%), Grecia (1,1%) şi Irlanda (1,2%).

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – Politico.eu
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – ...
Comisia Europeană urmează să organizeze o reuniune între autorităţile române şi TikTok, în timp ce organismele de reglementare de la Bucureşti ameninţă cu suspendarea platformei de......
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și ...
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...