Lucrările de reabilitare termică se reiau în sectorul 6. Peste 400 de blocuri vor intra în proiect în perioada următoare

Lucrările de reabilitare termică se reiau în sectorul 6 al Capitalei, peste 400 de blocuri urmând să intre în acest proiect în perioada care vine, a anunţat joi primarul Gabriel Mutu.
Economica.net - joi, 01 nov. 2018, 13:35
Lucrările de reabilitare termică se reiau în sectorul 6. Peste 400 de blocuri vor intra în proiect în perioada următoare

„La preluarea mandatului de primar, în urmă cu doi ani, am găsit acest program blocat, cu peste 1.500 de dosare neactualizate şi neconforme cu legislaţia naţională şi cu cea europeană, iar în perioada următoare – discutăm de un an şi jumătate în urmă – am început să actualizăm aceste dosare. (…) Mulţumesc echipei din Primăria sectorului 6 că a reuşit în această perioadă relativ scurtă să deblocheze 1.500 de dosare, reprezintă o performanţă, iar astăzi putem vorbi despre cel mai amplu program de reabilitare termică, cu 431 de blocuri care vor intra în perioada următoare în acest proiect”, a declarat primarul, într-o conferinţă de presă susţinută lângă unul dintre blocurile în curs de reabilitare.

Primarul a precizat că un element de noutate pe acest subiect îl reprezintă accesarea de fonduri europene.

„Discutăm de peste 200 de milioane de lei care vor veni din fonduri europene, fonduri nerambursabile, 200 de milioane de lei în primă fază, la care completăm bineînţeles cu bani alocaţi din bugetul local şi din fonduri rambursabile de la Banca Europeană de Investiţii. În acest moment avem peste 9.000 de apartamente care deja au intrat în faza de execuţie, iar pentru 357 de blocuri avem proiectele tehnice finalizate, urmând să intre în execuţie”, a arătat edilul sectorului 6.

Gabriel Mutu a menţionat că vor fi efectuate şi lucrări în interiorul blocurilor. „Din punct de vedere tehnic, reabilitarea se referă, pe lângă reanveloparea faţadelor, (…) inclusiv la schimbarea sistemelor de iluminat interioare, care vor fi înlocuite cu elemente moderne, cu eficienţă energetică ridicată, corpuri de iluminat de tip led, inclusiv înlocuirea reţelelor orizontale din subsolul blocului. (…) ADPDU sector 6, acolo unde reabilitarea se va finaliza, va reface curtea blocului plus aleile care sunt în proximitate”, a explicat Mutu.

Potrivit edilului, la 74 de blocuri au început deja lucrările.

„La contractul semnat pentru cele 74 de blocuri termenul de execuţie este de un an de zile de la momentul semnării ordinului de începere. (…) Începem acum cu cele 25, la care deja se montează schele, pentru celelalte 49 se intervine la ceea ce se poate executa în interior”, a declarat edilul. „Nu ne permitem să pierdem nici măcar o zi. Important pentru noi e să executăm lucrările corect, există materiale moderne care pot fi folosite şi în perioade cu temperaturi mai scăzute şi nu vom permite ca execuţia lucrărilor să se deruleze altfel decât e prevăzut în proiect”, a subliniat Gabriel Mutu.

Întrebat care este contribuţia locatarilor, primarul a răspuns: „În primul rând discutăm de o coplată, care se stabileşte în funcţie de fondurile de finanţare. Dacă discutăm de fonduri europene, cofinanţarea e un procent de 25%, iar pentru persoanele cu dizabilităţi şi cu venituri sub nivelul salarial net la nivel naţional e de 3,5%. Mai mult, noi am aprobat în şedinţa de Consiliu local – coplata se va recupera de la asociaţiile de proprietari în termen de 10 ani, cu o perioadă de graţie de 5 ani, prin Direcţia de Taxe şi Impozite Locale. Ba mai mult, am explicat oamenilor că din economia care se face la plata facturilor de întreţinere, care se ridică la peste 30%, nu doar că se recuperează sumele (…) le rămân şi bani în buzunar”.

Conform primarului sectorului 6, mai sunt de reabilitat aproximativ 1.550 de blocuri, volumul financiar fiind de peste 700 de milioane de euro.

„Pentru cele 431 de blocuri de care vorbeam, valoarea totală se referă undeva la 1.300 de miliarde de lei, deci două sute şi vreo optzeci de milioane de euro, bani pe care eu cred că îi putem asigura în următorii trei – patru ani. Dacă legislaţia cu privire la alocarea fondurilor către autorităţile locale din impozitul pe venit se va modifica şi sectorul 6 va reţine toată suma colectată din impozitul pe venit anual, vom putea aloca peste 400 de milioane de lei pentru reabilitare termică. (…) În acest program de reabilitare termică am parafat un parteneriat cu Primăria Capitalei, care se va implica şi vom avea inclusiv fonduri asigurate din bugetul Municipalităţii. E foarte greu pentru un buget mic, aşa cum îl are sectorul 6, să reabiliteze termic 1.500 de blocuri într-o perioadă foarte scurtă de timp, de aceea avem nevoie şi de sprijinul Primăriei Capitalei”, a subliniat Mutu, care a menţionat că din 2009 şi până în prezent circa 300 de blocuri au fost reabilitate în sectorul 6.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...