Trump spune că a avut o discuţie telefonică „bună” cu Xi Jinping despre relaţiile comerciale

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că a avut o "discuţie bună" cu omologul său chinez Xi Jinping, cu o atenţie specială acordată schimburilor comerciale, relatează dpa.
Economica.net - joi, 01 nov. 2018, 16:30
Trump spune că a avut o discuţie telefonică

Discuţia telefonică vine în contextul înrăutăţirii disputei comerciale între cele două ţări, cele mai mari economii ale lumii.

„Tocmai am avut o discuţie lungă şi foarte bună cu preşedintele chinez Xi Jinping. Am discutat despre multe subiecte, cu un accent special pe comerţ”, a scris Trump pe contul său de Twitter.

„Discuţiile avansează bine, fiind programate întâlniri la (summitul) G20 din Argentina. Am avut de asemenea discuţii bune cu Coreea de Nord!”, a mai precizat liderul de la Casa Albă.

Cei doi lideri ar urma să se întâlnească la summitul G20 care va avea loc la Buenos Aires, la 30 noiembrie – 1 decembrie.

De partea cealaltă, preşedintele Xi Jinping şi-a exprimat speranţa că China şi SUA vor putea să promoveze o relaţie solidă şi sănătoasă, conform mass-media de stat, citate de Reuters.

China şi SUA sunt blocate într-un război comercial tot mai intens, iar fiecare din cele două ţări a impus deja tarife asupra unora dintre importurile celeilalte, ceea ce a declanşat îngrijorări privind efectele asupra economiei mondiale.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...