Preţurile producţiei industriale au crescut cu 5,6%, în septembrie. Industria energetică a raportat cele mai importante majorări

Preţurile producţiei industriale s-au majorat, în septembrie, cu 5,6% faţă de aceeaşi lună din anul precedent, iar de la lună la lună (septembrie vs august 2018) acestea au crescut cu circa 0,3%, relevă datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - vin, 02 nov. 2018, 08:20
Preţurile producţiei industriale au crescut cu 5,6%, în septembrie. Industria energetică a raportat cele mai importante majorări

La nivelul preţurilor producţiei industriale de pe piaţa internă există o creştere de 0,5% în septembrie faţă de august, respectiv un salt de 6,07% raportat la aceeaşi lună din anul anterior.

Totodată, pentru piaţa externă, preţurile producţiei industriale au crescut, în septembrie 2018, cu aproximativ 5% faţă de septembrie 2017, dar au scăzut cu 0,7% comparativ cu datele din august 2018.

Pe marile grupe industriale, statistica INS arată creşteri importante ale aceloraşi preţuri în cazul industriei energetice (+15,6 în septembrie 2018 faţă de septembrie 2017), în industria bunurilor intermediare (+5,6), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,33%), industria bunurilor de uz curent (+1,95%) şi industria bunurilor de capital (+0,51%).

De asemenea, raportat pe secţiuni şi diviziuni, preţurile producţiei industriale per total (piaţă internă şi piaţă externă) au urcat în septembrie cu 5,64% faţă de aceeaşi lună din anul anterior.

În această marjă, în industria extractivă s-a consemnat o creştere a acestor preţuri cu 13,8%, în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat – de 9,19%, în distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare – de 5,83%, şi în industria prelucrătoare de 4,75%.

INS precizează că datele centralizate pentru luna august 2018 sunt rectificate, în timp ce datele pentru luna septembrie 2018 sunt provizorii.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...