Autostrada Timişoara – Pancevo: Dăncilă spune că se va concretiza în viitorul apropiat

Proiectul referitor la drumul de mare viteză Timişoara - Pancevo este susţinut la nivel politic de ambele ţări a declarat, vineri, la Varna, prim-ministrul Viorica Dăncilă, precizând că acesta ar putea fi concretizat în viitorul apropiat.
Economica.net - vin, 02 nov. 2018, 11:10
Autostrada Timişoara - Pancevo: Dăncilă spune că se va concretiza în viitorul apropiat

„Proiectul privind drumul de mare viteză Timişoara – Pancevo este susţinut la nivel politic de ambele părţi şi suntem încrezători că el se va concretiza în viitorul apropiat. La nivel tehnic, a fost stabilit calendarul pentru implementarea etapei de reavizare a studiului de fezabilitate”, a afirmat premierul Dăncilă în cadrul unei declaraţii de presă comune cu preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, şi cu premierii bulgar, Boyko Borissov, grec, Alexis Tsipras, şi israelian, Benjamin Netanyahu, declaraţie de presă transmisă pe pagina de Facebook a Guvernului român.

Totodată, Dăncilă a precizat că schimburile comerciale dintre România şi Serbia au crescut constant în ultimii ani.

„Relaţia bilaterală excelentă cu Serbia – cu care vom aniversa 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice în 2019 – se reflectă cel mai bine în nivelul schimburilor comerciale, care au crescut constant în ultimii ani. Suntem încrezători că această tendinţă crescătoare va fi menţinută şi în continuare, având în vedere potenţialul oferit de economiile noastre (…). Privim cu optimism spre anul 2021, când Timişoara şi Novi Sad vor fi capitale culturale europene, ceea ce va oferi ocazia promovării unor proiecte comune”, a spus Dăncilă.

Ea a arătat că preşedintele Vucic a relatat la Varna „provocările cu care se confruntă în parcursul european al Serbiei”.

„Suntem încrezători că negocierile pot avansa într-un ritm mai rapid, pe baza meritelor proprii, a îndeplinirii tuturor angajamentelor şi criteriilor prevăzute în Tratatul Uniunii Europene”, a mai afirmat Dăncilă.

Noul drum ar urma să lege Timişoara de Pancevo, pentru că de la Pancevo până la Belgrad e drum cu două benzi de circulaţie pe sens. Acesta va avea aproximativ 140 de kilometri.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...