Toader, despre gafa cu morţii: „Oricui i se poate întâmpla, deşi asta nu-i o scuză”

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a afirmat, la România TV, că declaraţia sa referitoare la majoritatea deceselor provocate de viscol şi frig, care au survenit pe fondul consumului de băutură, a fost "o inabilitate de comunicare", provocată de întrebările tendenţioase care i-ar fi fost puse în emisiunea în care a comis gafa.
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 12:09

„În contextul unei emisiuni tendenţioase, în care responsabilitatea pentru morţi era a autorităţilor centrale, am făcut o declaraţie pe care o regret”, a declarat Mircea Toader pentru România TV. „Consider că a fost o inabilitate de comunicare”, a adăugat democrat-liberalul.

Toader susţine acum că responsabilitatea pentru decesele survenite în această perioadă va putea fi stabilită doar după ce situaţia generată de căderile de zăpadă va fi remediată.

De asemenea, Toader crede că motivele pot fi din cele mai diverse: rezultat al unei neglijenţe personale, a faptului că ambulanţele nu au putut ajunge la cazurile de urgenţă ş.a.m.d.

Pedelistul nu a exclus posibilitatea ca declaraţia sa să fie analizată în interiorul partidului. „Din punct de vedere politic, avem şi noi şi comisii şi statut, dar în activitatea mea de comunicare nu am mai avut situaţii de acest tip”, a spus deputatul PDL.

Toader a reiterat regretul pentru gafa făcută şi speranţa că scuzele îi vor fi acceptate de către public. „Nu era nici cazul, nici nu este o situaţie generalizată şi prefer să închei discuţia cu scuzele de rigoare, dacă pot fi acceptate (…) Oricui i se poate întâmpla, chiar dacă asta nu-i o scuză”, a mai spus democrat-liberalul.

„Din 80 de oameni sau 64, câţi au murit, unul singur a murit în maşină, restul au băut şi au adormit acolo”, a declarat, luni, Toader la Realitatea TV.

Declaraţia a fost făcută în contextul criticilor pe care le-a primit guvernul cu privire la modul în care a acţionat pentru deszăpezirea drumurilor şi pentru salvarea oamenilor din judeţele sinistrate.

Ulterior, Mircea Toader a retractat.

„În legătură cu afirmaţiile făcute în cadrul emisiunii de la Realitatea TV, doresc să îmi exprim regretul pentru modul în care am definit o situaţie nefericită şi nedorită. De altfel, am retractat imediat respectiva declaraţie şi mi-am cerut scuze publice pentru ea. Am încercat în aceste zile să îi ajut pe toţi cei aflaţi în nevoie – şi pe cei care au apelat direct la mine şi pe cei care nu au avut această posibilitate. De asemenea, foarte mulţi cetăţeni mi-au semnalat indignaţi o anumită stare de fapt, o anumită desolidarizare şi nepăsare din partea unor concetăţeni”, afirmă Toader, într-o declaraţie de presă remisă Ziare.com.

Liderul grupului deputaţilor PDL spune că a fost o „greşeală” şi că nu avea voie să reacţioneze impulsiv.

„Sub această impresie, am comis o greşeală de exprimare pe care o regret. Ca om politic nu aveam voie să mă las purtat de impulsurile de moment şi să generalizez unele cazuri semnalate de către oamenii din comunele afectate de gravele intemperii care au afectat România în aceste zile. Indiferent de cauze şi efecte, trebuie să fim solidari între noi atunci când avem de-a face cu situaţii tragice şi să continuăm efortul de întrajutorare. Greşelile trebuie asumate cu sinceritate, mai ales de către noi, cei care activăm în spaţiul public. Sper să fiu înţeles pentru această regretabilă eroare şi să îmi fie acceptate scuzele publice”, a încheiat Toader.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: 4.392 de companii cu capital străin au fost înființate în România în primele nouă luni din 2024
ONRC: 4.392 de companii cu capital străin au fost înființate în România în primele nouă luni din 2024
Un număr de 4.392 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 16,22% comparativ cu perioada similară din 2023, conform......
Agențiile de informații americane avertizează cu privire la tentativele de implicare ale Rusiei în alegerile prezidențiale
Agențiile de informații americane avertizează cu privire la tentativele de implicare ale Rusiei în alegerile prezidențiale
Cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, agenţiile de informaţii din Washington avertizează ...
Record istoric de poluare atins sâmbătă în orașul pakistanez Lahore, de peste 80 de ori mai mare decât nivelul maxim considerat acceptabil de OMS
Record istoric de poluare atins sâmbătă în orașul pakistanez Lahore, de peste 80 de ori mai mare decât nivelul maxim ...
Poluarea aerului din Lahore, al doilea oraş ca mărime din Pakistan, a atins sâmbătă un record istoric, de peste 80 de ...
SUA anunță că va desfășura mai multe trupe în Orientul Mijlociu pentru a apăra Israelul și ca avertisment pentru Iran
SUA anunță că va desfășura mai multe trupe în Orientul Mijlociu pentru a apăra Israelul și ca avertisment pentru Iran
Statele Unite au anunţat noi desfăşurări militare în Orientul Mijlociu care vor sosi "în lunile următoare" pentru ...