CNAIR a atribuit Autotehnorom contractul privind finalizarea centurii Sucevei

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit contractul privind finalizarea centurii oraşului Suceava, în valoare de 61,27 milioane de lei (13,15 milioane euro), fără TVA, firmei de construcţii Autotehnorom din Suceava, potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), potrivit News.ro.
Economica.net - sâm, 03 nov. 2018, 08:48
CNAIR a atribuit Autotehnorom contractul privind finalizarea centurii Sucevei

Tipul procedurii a fost licitaţie deschisă, iar unul dintre criteriile de atribuire a fost cel mai bun raport calitate-preţ, potrivit anunţului.

Numărul de oferte primite, în cadrul acestei lictaţii, a fost de 3, dintre care 2 au fost declarate admisibile.

Estimarea iniţială a valorii contractului a fost de 87,65 milioane de lei (18,81 milioane euro), fără TVA. Partea din contract care ar putea fi subcontractată este de 34%, relatează News.ro.

Durata contractului este de maximum 9 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.

Autotehnorom a avut, în 2017, venituri totale de 38,66 milioane de lei (8,46 milioane euro), potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Te-ar mai putea interesa și
Canada ar trebui să fuzioneze cu SUA, a spus Trump la aflarea știrii demisiei lui Trudeau
Canada ar trebui să fuzioneze cu SUA, a spus Trump la aflarea știrii demisiei lui Trudeau
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a afirmat luni, într-un mesaj pe reţeaua sa socială după anunţul demisiei prim-ministrului canadian Justin Trudeau, că este în interesul Canadei să......
Congresul american a certificat victoria lui Donald Trump în alegerile din noiembrie
Congresul american a certificat victoria lui Donald Trump în alegerile din noiembrie
Congresul Statelor Unite a certificat în mod oficial luni victoria candidatului republican Donald Trump în alegerile prezidenţiale ...
Peste 51.000 de  gospodării fără gaze natule și 1.500 de apartamente fără încălzire în Transnistria
Peste 51.000 de gospodării fără gaze natule și 1.500 de apartamente fără încălzire în Transnistria
Mai mult de 51.000 de gospodării au rămas fără gaz şi 1.500 de apartamente nu au încălzire în regiunea separatistă ...
Reuniunea dintre Slovacia și Ucraina pe tema trazitului de gaze rusești, care ar fi trebuit să se desfășoare marți, a fost anulată
Reuniunea dintre Slovacia și Ucraina pe tema trazitului de gaze rusești, care ar fi trebuit să se desfășoare marți, ...
Comisia Europeană a anulat o întâlnire a delegaţiilor slovacă şi ucraineană cu reprezentanţi ai Comisiei ce urma ...