La doi ani de la victoria şocantă a omului de afaceri, propulsat la Casa Albă fără cea mai mică experienţă politică sau diplomatică, americanii nu au generat „valul” anti-Trump mult timp temut de Partidul Republican.
„Am primit atâtea Felicitări şi de la atâtea persoane, după Marea noastră Victorie ieri (marţi) seara, inclusiv de la ţări străine (prietene), care mă aşteptau şi sperau cu privire la Acorduri Comerciale. Acum ne putem întoarce cu toţii la muncă şi să îndeplinim lucruri!”, a scris el miercuri.
Locatarul Casei Albe a afirmat că cei care au lucrat cu el „au ieşit bine”. „Toate astea la presiunea Presei Rele şi Ostile”.
Toate rezultatele nu erau cunoscute, însă democraţii ar urma să obţină 27 de mandate în plus în Camera inferioară a Congresului – le trebuiau 23 pentru a prelua controlul asupra acesteia, pe care l-au pierdut în 2010. La rândul lor, republicanii şi-au consolidat fragila majoritate în Senat, cu cel puţin două mandate, potrivit presei americane, potrivit News.ro.