Consiliul Concurenţei propune ca statul să se implice în refinanţarea creditelor pentru garanţiile rămase neacoperite

Consiliul Concurenţei propune iniţierea unor discuţii între toţi actorii implicaţi (bănci, asociaţii ale băncilor, MFP, Fonduri de Garantare, BNR) astfel încât persoanele fizice, care nu au restanţe la plată, să îşi poată refinanţa creditul la o altă bancă. Autoritatea propune ca, pentru partea de garanţie rămasă neacoperită, să se implice statul, prin intermediul unuia sau mai multor fonduri de garantare.
Economica.net - joi, 08 nov. 2018, 09:29
Consiliul Concurenţei propune ca statul să se implice în refinanţarea creditelor pentru garanţiile rămase neacoperite

Persoanele care vor să îşi refinanţeze creditele la alte bănci pentru a a avea costuri mai mici întâmpină greutăţi, mai ales la cazul creditelor ipotecare, în condiţiile în care valoarea actuală a ipotecii a scăzut sub valoarea iniţială, arată o Ancheta sectorială pe piaţa serviciilor bancare de retail, derulată de Consiliul Concurenţei.

Autoritatea de concurenţă propune, în context, ca, pentru partea de garanţie rămasă neacoperită, să se implice statul, prin intermediul unuia sau mai multor fonduri de garantare.

„Refinanţarea creditelor la o altă bancă decât cea care a acordat creditul aduce beneficii clienţilor şi stimulează concurenţa între bănci. Ancheta sectorială pe piaţa serviciilor bancare de retail, derulată de Consiliul Concurenţei, arată că persoanele care vor să îşi refinanţeze creditele la alte bănci pentru a avea costuri mai mici întâmpină greutăţi, mai ales la cazul creditelor ipotecare, în condiţiile în care valoarea actuală a ipotecii a scăzut sub valoarea iniţială. Astfel, autoritatea propune ca pentru partea de garanţie rămasă neacoperită să se implice statul, prin intermediul unuia sau mai multor fonduri de garantare. Ca urmare, Consiliul Concurenţei propune iniţierea unor discuţii între toţi actorii implicaţi (bănci, asociaţii ale băncilor, Ministerul Finanţelor Publice, Fonduri de Garantare, Banca Naţională a României) astfel încât persoanele fizice, care nu au restanţe la plată, să îşi poată refinanţa creditul la o altă bancă„, se precizează într-un comunicat al Consiliului Concurenţei remis, joi, AGERPRES.

Totodată, analiza autorităţii de concurenţă evidenţiază faptul că mobilitatea scăzută a clienţilor afectează concurenţa în sectorul bancar. Consiliul Concurenţei a derulat, în perioada iunie – septembrie 2018, un sondaj privind percepţia consumatorilor asupra serviciilor bancare de retail conform căruia 56% dintre persoanele fizice, 74% dintre PFA-uri şi 61% dintre IMM-urile participante nu au schimbat niciodată banca principală. De asemenea, aproape jumătate dintre respondenţi (persoane fizice, PFA şi IMM-uri) consideră că toate ofertele băncilor sunt la fel. Sondajul a vizat trei categorii de clienţi: persoane fizice (900 respondenţi), persoane fizice autorizate (901 respondenţi) şi IMM-uri (902 respondenţi) atât din mediul urban, cât şi din mediul rural.

„Deşi anul trecut a intrat în vigoare legea care transpune Directiva europeană ce permite mutarea conturilor de plăţi de la o bancă la alta pentru persoane fizice, foarte puţini clienţi au apelat la această facilitate/procedură, întrucât avantajele sale pentru consumator nu au fost suficient promovate. În acelaşi timp, Consiliul Concurenţei recomandă elaborarea şi implementarea unei proceduri similare de mobilitate şi pentru persoane fizice autorizate şi IMM-uri”, se mai arată în comunicat.

Consiliul Concurenţei consideră că site-urile de comparare a ofertelor bancare pot conduce la stimularea concurenţei între bănci/instituţii financiare nebancare. Ca urmare, autoritatea recomandă stabilirea de către bănci/IFN-uri şi site-urile de comparare a unui format de raportare a informaţiilor referitoare la cele mai utilizate tipuri de produse şi servicii bancare, care să permită preluarea automată a datelor şi o informare corectă, precisă, şi în timp real, a consumatorilor.

De asemenea, este important să fie pus la punct un mecanism prin care site-urile de comparare să fie notificate cu privire la actualizarea ofertelor băncilor/IFN-urilor, astfel încât informaţiile să fie preluate rapid şi afişate prompt de site-urile de comparare în beneficiul consumatorilor.

Potrivit sursei citate, promovarea site-urilor de comparare a ofertelor poate fi realizată şi cu sprijinul asociaţiilor/organizaţiilor de protecţie a consumatorilor prin diverse forme (de ex: publicarea unui link care să direcţioneze consumatorul către aceste site-uri pe site-ul acestor asociaţii).

Consiliul Concurenţei precizează, însă, că, deşi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) are obligaţia de a pune la dispoziţia consumatorilor un site internet cu acces gratuit unde sunt comparate comisioanele percepute de către prestatorii de servicii de plată, până în prezent, acest site nu este funcţional.

Pe de altă parte, autoritatea estimează intensificarea concurenţei pe piaţa serviciilor de plăţi odată cu transpunerea Directivei privind Serviciile de Plată (Revised Payment Service Directive), care deschide piaţa către noi actori (de ex: fintech-uri), dar care nu a fost încă preluată în legislaţia naţională, deşi termenul de implementare era ianuarie 2018.

Practic, principalul avantaj al dezvoltării companiilor din domeniul fintech îl reprezintă intensificarea concurenţei în sectorul financiar şi scăderea comisioanelor.

„În urma transpunerii acestei directive, se va modifica fundamental modul de realizare a operaţiunilor de plată şi de accesare a informaţiilor cu privire la conturi, iar clienţii vor putea alege furnizori mai mici de servicii pentru toate nevoile lor financiare, ceea ce va genera o schimbare a preferinţelor şi a aşteptărilor consumatorilor”, precizează Consiliul Concurenţei.

Autoritatea de concurenţă recomandă adoptarea unei aplicaţii software – API (Application Programming Interface) – comune pentru sistemul bancar din România pentru a facilita implementarea rapidă şi fără dificultăţi a directivei.

API-urile pot fi folosite pe computere şi smartphone-uri pentru a disemina, într-un mediu sigur, informaţii (precum preţuri şi termeni/condiţii ale produselor bancare), dar şi istoricul tranzacţiilor (cu acordul clientului), pentru a permite accesul la comparaţii personalizate în ceea ce priveşte contul curent şi alte servicii.

„Consiliul Concurenţei este de părere că adoptarea unui API comun va simplifica intrarea pe piaţă a prestatorilor/furnizorilor de servicii, ceea ce va contribui la intensificarea concurenţei. De asemenea, un API comun va conduce la o autentificare mai eficientă a instituţiilor de plată care pot iniţia operaţiuni de plată (PISP)/prestatorilor care pot accesa conturile bancare şi extrage informaţii cu privire la conturi (AISP), va facilita comunicarea atât cu prestatorii de servicii de plată, cât şi cu băncile, şi va reduce riscul de fragmentare la nivel european. Din perspectiva clienţilor, un API comun ar oferi o uşurinţă în utilizare şi o calitate superioară a serviciilor (accesibilitate, răspunsuri mai rapide din partea băncii către prestatorii terţe părţi)”, se mai arată în documentul citat.

Autoritatea de concurenţă are în derulare două investigaţii pe piaţa serviciilor financiare, declanşate în anul 2017, când s-au derulat inspecţii inopinate la sediile a 25 de bănci, Instituţii Financiare Non-Bancare (IFN), societăţi de leasing, asociaţii profesionale şi patronale din domeniul serviciilor financiare, fiind cea mai amplă investigaţie a instituţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei locale a GES Trade, potrivit unui anunț al fimei....
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...