MedLife vrea să încheie anul 2019 cu afaceri de peste 200 de milioane de euro

MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, încheie primele nouă luni din 2018 cu o cifră de afaceri pro-forma de 606,16 milioane lei, cu 32% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. "Există premise ca la finele anului 2019, în măsura în care vom reuși sa finalizăm proiectele demarate de achiziţii, să devenim prima firmă de servicii medicale din România care va depăşi cifra de afaceri de 200 milioane euro", spune Mihai Marcu, preşedinte şi CEO al MedLife.
Cristina Şomănescu - joi, 08 nov. 2018, 10:11
MedLife vrea să încheie anul 2019 cu afaceri de peste 200 de milioane de euro

În primele nouă luni ale anului 2018, clinicile și spitalele au avut o creștere cu 49%, respectiv cu 45% față de aceeași perioadă a anului trecut, urmate de laboratoare și divizia corporate, ale căror afaceri au crescut cu 21%, respectiv cu 19% faţă de perioada antemenţionată.

Mihai Marcu: Evaluăm strategia de a intra în oraşele mici prin brandul Sfânta Maria

„Suntem deja prezenți în toate orașele mari prin brandul MedLife și, pentru că ne dorim să facilităm accesul la serviciile medicale unui număr și mai mare de români, evaluăm strategia de a intra în orașele mai mici prin brandul Sfânta Maria. Primul proiect-pilot este finalizarea centrului medical de ambulatoriu din Bacău, pe care îl vom inaugura în curand”, spune Mihai Marcu, președinte și CEO al MedLife.

În paralel, MedLife are în plan extinderea companiilor achiziționate. Concret, Dent Estet, liderul medicinei dentare din România, companie achiziționată în 2016, se pregătește să se extindă cu două unități, iar Sama, unul dintre cei mai mari operatori medicali din Oltenia, companie cumpărată în 2015, va deschide o unitate medicală de dimensiuni mari.

„Există premise ca la finele anului 2019, în măsura în care vom reuși sa finalizăm proiectele demarate de achiziţii, să devenim prima firmă de servicii medicale din România care va depăși cifra de afaceri de 200 milioane euro. Cel mai important însă, din punct de vedere academic, grupul MedLife va pune mare accent pe infrastructura digitală, second opinion la nivel național și dezvoltarea de centre de excelență la nivelul celor 10 unitati spitaliceşti, pentru mai multe specialități, precum neurochirurgie, chirurgie cardiacă, chirurgia peretelui abdominal, ginecologie și traumatologie sportivă”, conchide Mihai Marcu.

MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din ţara noastră.

Acţiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere, administrată de Bursa de Valori București, categoria premium, şi au simbolul de tranzacționare ″M″.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...