Nuclearelectrica: profitul net a crescut cu 28%, la aproape 321 milioane lei, în primele 9 luni

Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) a înregistrat, în primele nouă luni din 2018, un profit net de aproximativ 321 de milioane de lei, în creştere cu 28,30% faţă de acelaşi interval din anul anterior, potrivit rezultatelor financiare publicate miercuri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - mie, 14 nov. 2018, 08:10
Nuclearelectrica: profitul net a crescut cu 28%, la aproape 321 milioane lei, în primele 9 luni

În acelaşi timp, venitul operaţional (EBITDA) a crescut cu 13,11% în perioada de referinţă, până la 798 de milioane de lei, în principal ca urmare a majorării veniturilor din exploatare cu 12%, influenţate de creşterea cu 11% a veniturilor din vânzarea energiei electrice.

Potrivit sursei citate, creşterea cheltuielilor din exploatare cu 11,51%, faţă de perioadă similară a anului trecut, de la 696,193 milioane lei la 776,293 milioane lei, s-a produs pe fondul creşterii cheltuielilor cu personalul, în conformitate cu strategia de resurse umane a SNN de atragere şi retenţie a forţei de muncă înalt calificate.

Producţia brută de energie electrică a celor două unităţi operationale ale CNE Cernavodă a fost de 8.330.941 MWh, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2018, din care 2.917.829 MWh în trimestrul III al anului 2018. De asemenea, din această producţie brută, consumul propriu tehnologic al Unităţilor în timpul funcţionării, precum şi în timpul opririlor asigurat din producţie proprie, a fost de 691.000 MWh în intervalul 1 ianuarie – 30 septembrie 2018, din care 247.000 MWh în trimestrul III al acestui an.

„Astfel, energia electrică produsă şi livrată în Sistemul Energetic Naţional (SEN) a fost de 7.640.217 MWh în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2018, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017 (7.760.368 MWh), reprezentând o scădere de 1,55%; în trimestrul III al anului 2018, cantitatea de energie electrică produsă şi livrată în SEN a fost de 2.670.946 MWh, în scădere cu 0,88% faţă de nivelul înregistrat în trimestrul III al anului 2017, de 2.694.681 MWh”, se notează în raportul financiar al Nuclearelectrica.

Compania precizează, totodată, că valoarea mai mică a factorului de utilizare a puterii instalate la Unitatea 1 CNE Cernavodă reflectă influenţa opririi planificate cu o durată efectivă de 786 de ore, înregistrată începând cu data de 2 mai 2018, ora 10:53, şi care s-a finalizat în data de 4 iunie 2018, la ora 5:02.

Veniturile realizate de Nuclearelectrica pe piaţa de energie electrică aferente livrărilor din perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2018 sunt în cuantum de 1,524 miliarde de lei, din care 349.218 lei reprezintă venituri redistribuite rezultate din echilibrarea sistemului, mai mari cu 1,3% faţă de veniturile bugetate pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2018, respectiv cu 10,91% peste realizările din acelaşi interval din 2017.

Preţul mediu ponderat de vânzare pentru cantităţile de energie electrică vândute (fără PE), rezultat în intervalul de referinţă, este de 194,03 lei/MWh, inclusiv Tg (Tariful de injecţie în reţea – n. r.), faţă de 173,80 lei/MWh, în 2017.

În acelaşi timp, cantităţile de energie electrică vândute pe piaţa concurenţială a contractelor bilaterale au reprezentat, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2018, o cotă procentuală de 82,2% din volumul total al energiei electrice comercializate, iar preţul mediu de vânzare a fost de 198,28 lei/MWh (cu Tg inclus), în creştere cu 21% faţă de acelaşi interval din 2017, de 163,54 lei/MWh (cu Tg inclus).

Pe piaţa spot (PZU şi PI), în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2018, s-a vândut o cantitate de energie electrică reprezentând 17,5% din volumul total de vânzări, faţă de o cotă procentuală de 23,8% înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut. Preţul mediu de vânzare a energiei pe piaţa spot (PZU şi PI) realizat de SNN, în intervalul analizat, a fost de 173,97 lei/MWh (cu Tg inclus), comparativ cu 207,48 lei/MWh (cu Tg inclus), consemnat în aceeaşi perioadă a anului 2017.

Cât priveşte investiţiile SNN, valoarea totală a acestora pentru anul 2018 este de 244.867.000 lei (fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung), program aprobat prin Hotărârea nr. 3/02.03.2018 a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor societăţii. Până la 30 septembrie 2018, gradul de realizare a investiţiilor era de 47,6% din total, respectiv 116,626 milioane de lei.

SN Nuclearelectrica se află sub autoritatea Ministerului Energiei, statul deţinând 82,48% din acţiuni, Fondul Proprietatea, 9,10% şi alţi acţionari, 8,42%.

Componentă a SNN, sucursala CNE Cernavodă asigură funcţionarea în siguranţă a Unităţilor nucleare 1 şi 2, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW. Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Moldovei A7: Mâine la ora 16:00 vor fi dați în trafic peste 30 de kilometri de la Râmnicu Sărat la Buzău
Autostrada Moldovei A7: Mâine la ora 16:00 vor fi dați în trafic peste 30 de kilometri de la Râmnicu Sărat la Buzău
Miercuri, începând cu ora 16.00, se vor deschide circulaţiei loturile 1 şi 2 ale Autostrăzii A7, sectorul Buzău - Râmnicu Sărat, potrivit DRDP Buzău. Oficiali de la Transporturi au precizat......
Rusia îşi mută bazele aeriene în afara razei de acţiune a rachetelor ATACMS, potrivit Pentagonului
Rusia îşi mută bazele aeriene în afara razei de acţiune a rachetelor ATACMS, potrivit Pentagonului
Pentagonul a informat luni că Rusia şi-a relocat bazele aeriene pentru a evita impactul rachetelor tactice cu rază lungă ...
Ciucă: Retragerea lui Orban din cursa prezidenţială nu are niciun efect pozitiv pentru USR
Ciucă: Retragerea lui Orban din cursa prezidenţială nu are niciun efect pozitiv pentru USR
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat, marţi, că retragerea lui Ludovic Orban ...
Ciucă: Astăzi voi solicita întrunirea Birourilor permanente pentru constituirea comisiei de anchetă în cazul Nordis
Ciucă: Astăzi voi solicita întrunirea Birourilor permanente pentru constituirea comisiei de anchetă în cazul Nordis
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a informat că va solicita, marţi, convocarea Birourilor permanente reunite pentru ...