Bursa a scăzut uşor, pe un rulaj salvat de deal-uri cu titluri SIF Banat-Crişana

Bursa de la Bucureşti a scăzut şi marţi, cu 1,07%, pentru a doua zi consecutiv, decuplată de evoluţia pieţelor europene, pe un rulaj în creştere şi asigurat în proporţie de 29% de patru deal-uri cu aproape 2% din acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1).
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 15:35

Piaţa a crescut cu peste 1% în primele minute, însă doar într-o oră a pierdut câştigul fragil şi a revenit la nivelul de la finalul şedinţei precedente, deşi bursele vest-europene s-au menţinut pe verde. După ora 15:00, bursa a trecut pe roşu, cu scăderi mai vizibile pe acţiunile celor cinci SIF-uri, însă corecţiile acestor titluri au venit după creşterile accelerate din acest an.

Atenţia unora dintre investitori a fost axată şi pe acţiunile Transgaz (TGN) şi Azomureş (AZO), după ce companiile au anunţat rezultate financiare peste estimările pieţei. Titlurile celor două companii au încheiat ziua în urcare cu 2,27% şi, respectiv, 7,73%, şi au fost printre puţinele din piaţă care au rămas pe verde.

„Cred că cei mai mulţi cumpărători au luat o mică pauză, poate pentru a aprofunda rezultatele financiare afişate de companii sau le aşteaptă pe cele care urmeaza a fi date publicităţii. Unde rezultatele sunt peste aşteptările analiştilor, cotaţiile au înregistrat creşteri substanţiale. Probabil că astfel de manifestări ocazionale se vor întâmpla şi în zilele următoare”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci.

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 1,09%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,23% sub închiderea de marţi.

Indicele BET-FI a scăzut cu 1,78%, influenţat în principal de corecţiile de 1,43% – 3,37% înregistrate de acţiunile celor cinci SIF-uri. Indicele reflectă şi titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au scăzut cu 0,47%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv SIF-urile şi FP, a coborât cu 1,45%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 52,9 milioane lei (12,1 milioane euro), valoare cu 21% peste rulajul de marţi, de 43,8 milioane lei (10,1 milioane euro). Lichiditatea pieţei a fost asigurată în proporţie de 29% de patru deal-uri cu aproape 2% din acţiunile SIF Banat-Crişana, de 15,3 milioane lei.

Tranzacţiile negociate au fost efectuate între 11:54 şi 11:55, la acelaşi preţ, de 1,4 lei, cu 12,45% peste închiderea de marţi. Pe piaţa principală, cotaţia acestor acţiuni a coborât cu 3,37%, la 1,203 lei, pe un rulaj de aproape 2,2 milioane lei.

„Deal-urile plus creşterile înregistrate în zilele anterioare pe acţiunile SIF Banat-Crişana mă duc la ideea că ceva se va întâmpla acolo, poate o schimbare a Consiliului de Administraţie. Să nu uităm că «grupul Banca Transilvania» are o poziţie destul de importantă în acţionariatul SIF Banat-Crişana şi poate că şi-ar dori câte poziţii în CA”, a afirmat brokerul.

Câte un deal a fost realizat şi cu acţiuni BRD (3,9 milioane lei) şi Fondul Proprietatea (1,8 milioane lei), la preţuri cu peste 0,4% mai mari decât ultimele cotaţii de marţi.

Pe piaţa principală, titlurile BRD au scăzut cu 2,22%, la 11 lei, iar acţiunile FP au coborât cu 0,47%, la 0,524 lei. Operaţiunile cu titlurile băncii au cumulat 737.000 de lei, iar titlurile Fondului Proprietatea au avut un rulaj de 4,9 milioane lei.

„Pe termen scurt, probabil până trec raportările financiare pe anul trecut, piaţa va avea un trend neutru, cu manifestări pe unii emitenţi cu raportări sub sau peste estimările analiştilor. Semnul mare de întrebare este ce sa va întâmpla după AGA (de bilanţ la companiile listate, care majoritatea se derulează în aprilie -n.r.). Greu de spus. Depinde mult şi de situaţia de pe pieţele externe şi, mai ales, de raportările financiare de pe primul trimestru, care vor începe de la sfârşitul lunii aprilie”, a mai spus Murgoci.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au realizat transferuri de 866.000 de lei, valoare cu 12% sub rulajul de marţi, de 987.000 de lei.

Lichiditatea a fost asigurată în proporţie de 66% de tranzacţii cu 8,4% din titlurile producătorului de materiale plastice Napochim Cluj (NACH), de 585.000 de lei. Cel mai recent transfer cu aceste acţiuni a fost realizat la 0,1075 lei, preţ în creştere cu 6,97%.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, pieţele de la Paris şi Frankfurt avansau cu până la 0,7%, iar bursa de la Londra era în stagnare. Totodată, majoritatea burselor din Europa Centrală şi de Est erau în creştere cu până la 1,6%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Standul producătorului de bijuterii Mauboussin, amplasat în cadrul magazinului Le Printemps din estul Parisului, a fost spart în noaptea de luni spre marţi, potrivit unei surse din Poliţia......
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
Producătorul gigant chinez de vehicule electrice BYD oferă reduceri până pe 26 ianuarie la două dintre modelele sale ...
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Perturbările din Marea Roşie - o consecinţă a atacurilor maritime ale rebelilor houthi din Yemen - au dus anul acesta ...
Parlamentul sud-coreean a votat în unanimitate demiterea președintelui interimar Han Duck-soo
Parlamentul sud-coreean a votat în unanimitate demiterea președintelui interimar Han Duck-soo
Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri, în majoritate, pentru demiterea preşedintelui interimar Han Duck-soo, acuzându-l ...