Theresa May: Acordul cu UE privind Brexit le va asigura britanicilor controlul asupra venirii de cetăţeni ai UE

Acordul convenit de Londra cu Uniunea Europeană privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar le va asigura britanicilor controlul asupra fluxului de cetăţeni din UE care intră în ţara lor, a afirmat luni premierul britanic Theresa May într-o întâlnire cu lideri de afaceri, transmit dpa şi BBC.
Economica.net - lun, 19 nov. 2018, 14:42
Theresa May: Acordul cu UE privind Brexit le va asigura britanicilor controlul asupra venirii de cetăţeni ai UE

„Odată plecaţi din UE, vom avea control deplin asupra a cine vine aici”, le-a spus May reprezentanţilor patronatelor prezenţi la reuniunea CBI (Confederaţia industriei britanice).

„Nu va mai fi cazul ca cetăţeni ai UE, indiferent de pregătirea sau experienţa pe care o pot oferi, să poată sări peste rând, luând-o înaintea inginerilor din Sydney sau dezvoltatorilor de software din Delhi”, a adăugat şefa executivului de la Londra.

În acelaşi timp, noile reguli de imigraţie în ce-i priveşte pe cetăţenii UE trebuie „să dea curs încrederii publicului, acordându-i controlul asupra a cine intră” în Marea Britanie, a mai spus Theresa May, subliniind că este hotărâtă să îndeplinească acest obiectiv şi vrea să coopereze cu mediul de afaceri în acest scop.

În ce-l priveşte, preşedintele CBI, John Allan, a apreciat că parlamentul britanic ar trebui să susţină acordul cu Bruxellesul obţinut de Theresa May şi a avertizat împotriva consecinţelor pe care le-ar avea pentru afaceri şi economie în general retragerea Marii Britanii din blocul comunitar fără un acord. La rândul ei, directoarea generală a CBI, Carolyn Fairbairn, a afirmat că acordul privind Brexit reprezintă „un compromis, însă un progres obţinut cu greu”, menţionând că firmele cheltuiesc deja sute de milioane de lire cu pregătirile pentru un Brexit fără acord.

Negociatorii britanici şi europeni au încheiat săptămâna trecută un acord care stabileşte termenii retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din blocul comunitar la 29 martie 2019. Acordul mai trebuie însă ratificat de ambele părţi, iar premierul britanic are în faţă o luptă deosebit de dificilă pentru a obţine acordul parlamentului de la Londra, mai mulţi miniştri demisionând deja din cauza textului de compromis.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor climatice pentru ţările în curs de dezvoltare la 250 de miliarde de......
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...