Şeful Transelectrica: Sunt zvonuri că vom fi daţi în judecată de traderi pentru limitarea exportului

Directorul general interimar al Transelectrica, Octavian Lohan, a declarat miercuri că "au fost zvonuri" că unii traderi de energie intenţionează să deschidă acţiuni în instanţă împotiva companiei pentru că a redus exporturile de energie.
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 17:06

Lohan a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă Transelectrica a primit ameninţări cu acţiuni în instanţă de la traderii de energie din cauza limitării exporturilor. El a răspuns că „au fost zvonuri”, moment în care a intervenit ministrul Economiei, Lucian Bode, care l-a întrebat dacă a primit concret astfel de ameninţări.

Lohan i-a transmis ministrului că nu au fost astfel de situaţii. „Atunci, nu mergem pe zvonuri”, a spus Bode.

Guvernul a aprobat marţi o hotărâre care permite companiei Transelectrica, în situaţii critice, să limiteze sau să sisteze temporar livrările de energie electrică la export, dar şi să limiteze consumul de electricitate al unor operatori economici.

Intervenţia Guvernului prin abilitarea Transelectrica să adopte astfel de măsuri este justificată, în proiectul de hotărâre, prin perspectiva continuării procesului de reducere a resurselor de energie ca urmare a menţinerii condiţiilor meteorologice nefavorabile în cusrul lunii februarie.

Transelectrica va plăti companiilor care au rezervat capacitate de export a electricităţii şi care nu pot livra în afara ţării daune de 10%, a afirmat Lohan.

Exporturile zilnice sunt limitate cu procentaje cuprinse între 30% şi 40%, decizia fiind comunicată statelor vecine.

„De exemplu, Bulgaria a sistat toate exporturile de energie, de două ori. O dată pentru că minerii au fost în grevă, iar apoi, pentru că le-au scăzut stocurile de siguranţă. Serbia a început chiar să deconecteze de la alimentarea cu energie unii consumatori. Noi, ca să evităm astfel de situaţii, am redus exporturile de energie. Nu am mai aplicat niciodată o astfel de măsură”, a afirmat Lohan.

El a adăugat că dacă nu ar fi limitat exporturile, România ar fi putut ajunge într-o situaţie „disperată” din cauza creşterii mari a consumurilor în anumite intervale orare. Perioada de restricţionare a exporturilor de energie este 16 februarie – 15 martie 2012.

„Am redus puţin, cât s-a putut, atât cât să nu punem în pericol funcţionarea sigură a sistemelor. Sperăm că vom aplica această procedura pentru o perioadă mai scurtă decât cea din hotărârea de guvern”, a adăugat Lohan.

Transelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul oferă un nou ajutor de 425 de milioane de dolari Ucrainei
Washingtonul oferă un nou ajutor de 425 de milioane de dolari Ucrainei
Statele Unite ale Americii au anunţat vineri un nou ajutor militar pentru Ucraina în sumă de 425 de milioane de dolari, informează AFP, relatează Agerpres....
Niculescu (ANRE): La 31 august am depășit ținta de 2.000 de MW instalaţi de prosumatori
Niculescu (ANRE): La 31 august am depășit ținta de 2.000 de MW instalaţi de prosumatori
Ţinta de 2.000 de MW instalaţi de prosumatori a fost depăşită, la 31 august fiind instalaţi, în total, 2.058 MW, a ...
CCIR răspunde criticilor ministrului Barbu, care s-a arătat dezamăgit de târgul INDAGRA: INDAGRA nu este o piaţă rurală sau un târg de degustări. INDAGRA este o platformă pentru inovaţie
CCIR răspunde criticilor ministrului Barbu, care s-a arătat dezamăgit de târgul INDAGRA: INDAGRA nu este o piaţă rurală ...
INDAGRA este, prin definiţie, o platformă de networking gândită pentru profesioniştii din agricultură, zootehnie, viticultură ...
Ce crede Greta despre candidații la președinția SUA. Trump e mult mai periculos, dar și el, și Kamala au mâinile pătate de sânge
Ce crede Greta despre candidații la președinția SUA. Trump e mult mai periculos, dar și el, și Kamala au mâinile pătate ...
Activista suedeză de mediu Greta Thunberg l-a descris vineri pe candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, ...