Constantin Filimon, viceprimar al Mangaliei de doar o lună, a declarat, pentru România TV, că miercuri a reziliat contractul cu SC Callatis Therm SA, firma care trebuia să se ocupe de furnizarea căldurii în Mangalia.
„Eu, mâine-dimineaţă, o sa fiu la uşa prim-ministrului şi o să-i prezint două propuneri: să disloce de la rezerva de stat 2.500 de tone de combustibil sau o derogare de la legea 34 a achiziţiilor pentru a cumpăra combustibil de la Rompetrol„, a declarat Constantin Filimon.
Bani pentru achiziţionarea de combustibil ar fi. Guvernul a alocat 15 miliarde de lei vechi pentru a rezolva problema de la Mangalia.
Prin rezilierea contractului cu Callatis Therm, „Primăria Mangalia a preluat centralele termice. Noi eram proprietarii şi stăteam ca fraierii în frig”, a mai declarat viceprimarul.
Prefectul Constanţei, Caludiu Palaz, a propus şi el o rezolvare a situaţiei: „Varianta a fost ca acest preţ al gigacaloriei să rămână cel care era înainte. Aceşti bani să ajungă către societatea care furnizează combustibilul”. Directorul Callatis Therm, care i-a lăsat pe oamenii din Mangalia fără căldură de la începutul iernii, a mărit preţul gigacaloriei.