REVOLTĂ ÎN CARTIERUL PETRICANI din Capitală. Oamenii nu au avut curent timp de 10 zile VIDEO

Locuitorii de pe strada Petricani din sectorul 2 din Bucureşti au ieşit în stradă, revoltaţi că 10 zile nu au avut  curent electric. Asta, în condiţiile în care, miercuri, în jurul orei 18.00, aproape jumătate din Bucureşti a rămas fără electricitate din cauza unor avarii în instalaţiile Transelectrica. După aproape două ore de protest, oamenii au eliberat Şoseaua Petricani, de îndată ce alimentarea cu energie electrică a fost reluată.
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 18:00

UPDATE  22.10: Oamenii care au blocat miercuri seară pentru mai bine de două ore Şoseaua Petricani din Bucureşti, nemulţumiţi de frecventele întreruperi ale curentului electric în zonă, au renunţat la protest după ce alimentarea cu energie electrică a fost reluată, însă au spus că ar putea reveni.

UPDATE 21: 04:
Petre Cozma, tatăl lui Marian Cozma, handbalistul român ucis într-un club din Veszprem (Ungaria), este şi el afectat de pana de curent de pe Şoseaua Petricani, şi de problemele din zonă. Acesta a ieşit miercuri în stradă, şi a declarat că: „Dacă dau un telefon acum iese tot cartierul, dar mi-e ruşine de uniformă”.

UPDATE 20:58 Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, a declarat la România TV, că ştia de problema oamenilor de pe Şoseaua Petricani.

Am intervenit repetat la ENEL, am avut probleme şi anul trecut în zona Andronache, şi în seara asta am avut probleme în sectorul 2. Aceasta companie trebuie să rezolve această problemă pentru că nu se poate să laşi atâţia oameni în frig. Până la urmă aceste acţiuni în forţă îi vor face să fie mai serioşi. Nu se poate ca o companie aşa mare să creeze probleme atât de grave. Să vedem dacă reuşim să-i aducem la faţa locului. Aşa ceva este de nepermis. Oamenii au perfectă dreptate„, a declarat Onţanu.

UPDATE 20:50 Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Bucureşti, Iuliana Stancu, a anunţat că erau 50-60 de maşini blocate în sensul dinspre Fabrica de Glucoză. Intrarea cu doamna Ghica a fost eliberată.

UPDATE 20:42 Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat la România TV că „Aproximativ 50 de oameni blochează calea de comunicaţie cu Pipera. Dorim să restabilim ordinea în zonă. Procedurile noastre stabilesc că în momentul în care o cale de comunicaţie este blocată, prima etapă este negocierea, cealaltă etapă este avertizarea şi somarea repetată a protestatarilor”.

UPDATE 20:31 Jandarmii încearcă să-i linişteasă pe oameni. Aceştia spun ca la ora 21:00 va reveni curentul. Ei intervin pentru a elibera strada.

UPDATE 20: 20 Oamenii au blocat Şoseaua Petricani care leagă strada Doamna Ghica de Pipera.  O coloană de maşini care vine dinspre Pipera spre Doamna Ghica este blocată pe şosea. Cu toate că Poliţia Rutieră a intervenit deja, oamenii nu vor să elibereze şoseaua până când nu li se rezolvă problemele.

Oamenii sunt hotărâţi să nu renunţe până când nu vine primarul să găsească o soluţie. „Îl aşteptăm pe domnul Onţanu să vadă şi el în ce condiţii trăim”, a spus una dintre protestatare.

„Noi suntem sectorul 2 şi la noi nu s-a deszăpezit deloc! Stăm aici până ni se face dreptate! Onţanu a făcut parcuri pentru noi!”, a spus revoltat un alt protestatar. Locuitorii se plâng că nu au apă, nu au canalizare, deşi sunt la doar în pas de centrul Capitalei.

Aproximativ 2.000 de case din zona Petricani-Pipera nu primesc curent electric, potrivit România TV. Oamenii sunt supăraţi pentru că reprezentanţii ENEL le spun ori că nu ştiu despre ce este vorba, ori că este o problemă tehnică şi că se va rezolva.

Oamenii au hotărât miercuri să iasă în stradă şi spun că sunt capabili să blocheze circulaţia pentru a se face auziţi.

Ei îşi doresc în primul rând energie electrică pentru a se încălzi, pentru că mulţi dintre ei au centrale electrice.

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul oferă un nou ajutor de 425 de milioane de dolari Ucrainei
Washingtonul oferă un nou ajutor de 425 de milioane de dolari Ucrainei
Statele Unite ale Americii au anunţat vineri un nou ajutor militar pentru Ucraina în sumă de 425 de milioane de dolari, informează AFP, relatează Agerpres....
Niculescu (ANRE): La 31 august am depășit ținta de 2.000 de MW instalaţi de prosumatori
Niculescu (ANRE): La 31 august am depășit ținta de 2.000 de MW instalaţi de prosumatori
Ţinta de 2.000 de MW instalaţi de prosumatori a fost depăşită, la 31 august fiind instalaţi, în total, 2.058 MW, a ...
CCIR răspunde criticilor ministrului Barbu, care s-a arătat dezamăgit de târgul INDAGRA: INDAGRA nu este o piaţă rurală sau un târg de degustări. INDAGRA este o platformă pentru inovaţie
CCIR răspunde criticilor ministrului Barbu, care s-a arătat dezamăgit de târgul INDAGRA: INDAGRA nu este o piaţă rurală ...
INDAGRA este, prin definiţie, o platformă de networking gândită pentru profesioniştii din agricultură, zootehnie, viticultură ...
Ce crede Greta despre candidații la președinția SUA. Trump e mult mai periculos, dar și el, și Kamala au mâinile pătate de sânge
Ce crede Greta despre candidații la președinția SUA. Trump e mult mai periculos, dar și el, și Kamala au mâinile pătate ...
Activista suedeză de mediu Greta Thunberg l-a descris vineri pe candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, ...