Acordul Brexitului al lui May poate dăuna comerţului între SUA şi Marea Britanie, avertizează Trump

Preşedintele american Donald Trump avertizează că acordul divorţului încheiat între Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) ar putea să dăuneze schimburilor comerciale între Washington şi Londra, relatează AFP.
Economica.net - mar, 27 nov. 2018, 08:13
Acordul Brexitului al lui May poate dăuna comerţului între SUA şi Marea Britanie, avertizează Trump

„Ăsta pare să fie un acord bun pentru UE”, a declarat el luni unor jurnalişti la Casa Albă.

„Trebuie să ne uităm serios dacă Regatul Unit este autorizat sau nu să facă comerţ”, a spus el adăugând că, „dacă vă uitaţi la acord, ei ar putea să nu fie autorizaţi să facă comerţ cu noi, iar asta nu va fi un lucru bun”, a apreciat miliardarul republican.

„Eu cred că ei nu vor deloc” să poată face comerţ cu Statele Unite, a apreciat Trump. „Ăsta ar fi un punct negativ al acordului”, a adăugat el, exprimându-şi speranţa ca premierul britanic Theresa May „să fie în măsură să facă ceva în legătură cu asta”.

Te-ar mai putea interesa și
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, de a proteja integritatea procesului electoral și de a oferi un spațiu......
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...