Leş: Un parteneriat puternic şi special cu Marea Britanie pe tema securităţii şi apărării este în interesul UE

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat miercuri că un parteneriat puternic şi special cu Marea Britanie pe tema securităţii şi apărării este în interesul Uniunii Europene.
Economica.net - mie, 28 nov. 2018, 12:53
Leş: Un parteneriat puternic şi special cu Marea Britanie pe tema securităţii şi apărării este în interesul UE

„Ca aliaţi devotaţi, cu valori şi obiective comune, precum securitatea şi stabilitatea Europei şi o fundamentală relaţie transatlantică, România şi Marea Britanie au un rol-cheie de mare semnificaţie”, a afirmat Leş, la conferinţa „Apărarea şi securitatea Europei şi în zona Mării Negre – Marea Britanie, România şi BREXIT”.

Potrivit ministrului, regiunea Mării Negre a fost întotdeauna un punct de întâlnire a arealelor geografice, intereselor politice semnificative şi forţelor istorice majore.

„Drept confirmare a impactului substanţial al stării de fapt regionale, evoluţiile negative de securitate înregistrate din 2014 au schimbat semnificativ mediul de securitate per total. Multe dintre acele evoluţii au avut manifestări concrete negative ce au avut loc în această regiune, precum anexarea ilegală şi ilegitimă a Crimeii, situaţia din Donbas, cât şi acumularea dinamică de forţe militare ruse în Marea Neagră, dublate de posturi similare în regiunea Baltică şi cea a Atlanticului de Nord. Într-un astfel de context atât de complex şi provocator, cu implicaţii sensibile pentru mediul de securitate al Atlanticului de Nord întreg, regiunea Mării Negre a fost identificată drept zonă strategică de mare importanţă pentru siguranţa Alianţei. A devenit, astfel, parte a abordării şi eforturilor colective de a adopta o nouă zonă de securitate ce este în linie cu obiectivele şi orientările strategice adoptate în Ţara Galilor în 2014, Varşovia în 2016 şi Bruxelles în această vară. Securitatea în zona Mării Negre este însă o preocupare pentru întreaga Alianţă, nu doar ca o preocupare regională şi trebuie să fie tratată în conformitate cu statutul şi profilul său real geopolitic şi văzută drept o prioritate strategică. Asta, bineînţeles, aduce laolaltă necesitatea de a oferi regiunii Mării Negre locul vizibil şi atenţia adecvată în evaluări strategice, politici şi procese decizionale, precum şi aceea de proiecte concrete şi iniţiative pentru sprijinirea securităţii şi apărării generale”, a susţinut Gabriel Leş.

Ministrul Apărării a subliniat că România a fost principalul promotor al necesităţii securităţii Mării Negre, militând constant pentru un loc adecvat al problematicii în agendele de securitate colectivă şi europeană.

„Marea Britanie este, în această privinţă, unul dintre aliaţii şi partenerii care au înţeles, din timp, semnificaţia evoluţiilor regionale şi a situaţiei pentru securitatea euroatlantică, fiind un exemplu de solidaritate concretă şi prezenţă în sprijinirea securităţii naţionale şi regionale a României. (…) În ceea priveşte eforturile de a întări rolul UE în securitate şi apărare, am fost vocali în acordarea sprijinului nostru pentru acest rol mai amplu şi ne-am angajat total în dezvoltarea de politică externă şi de securitate comună şi iniţiativele sale. (…) În viziunea noastră, pilonul de apărare europeană are potenţialul de a contribui semnificativ la consolidarea legăturii transatlantice. Pentru România, ca şi pentru Marea Britanie, NATO şi dimensiunea transatlantică rămân piatra de temelie a securităţii noastre. Marea Britanie a fost întotdeauna un contributor la securitatea europeană. Forţele şi capacităţile sale au impus un standard înalt în ceea ce priveşte viteza de reacţie, antrenament şi capacitatea de a fi fruntaşi în cooperarea cu UE şi cu partenerii europeni. Sub egida UE, Marea Britanie a avut o contribuţie majoră în zone de interes pentru România, precum Balcanii de Vest, Georgia şi Ucraina”, a afirmat Leş.

El a adăugat că, în ciuda Brexitului, „Marea Britanie va rămâne un actor important în Europa şi un membru activ NATO cu un rol-cheie în consolidarea securităţii europene”.

„Considerăm că un parteneriat puternic şi special cu Marea Britanie pe tema securităţii şi apărării este în interesul Uniunii Europene. Permiteţi-mi să reiterez că România este interesată să menţină şi să întărească cooperarea cu Marea Britanie după Brexit, pentru a asigura mai multe opţiuni de conlucrare pentru mai multă securitate în vecinătatea estică a Uniunii Europene, regiunea Mării Negre şi Balcanii de Vest”, a transmis Gabriel Leş.

Te-ar mai putea interesa și
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor diplomatice în investigaţiile care caută să elucideze......
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...