Programul guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior” demarează în 2019. Care sunt condiţiile

Programul guvernamental "gROwth - Contul individual de economii Junior" care are ca obiect înfiinţarea unui cont special de economisire sub formă de depozit şi care se adresează oricărui copil, cetăţean român, care nu a împlinit vârsta de 18 ani a fost instituit joi de Executiv, urmând ca, din 2019, titularii de cont să beneficieze de o primă de stat în valoare de 600 lei anual până la vârsta de 18 ani. Condiţia este ca suma depusă în anul respectiv în cont să fie de minimum 1.200 lei, relatează News.ro. 
Economica.net - joi, 29 nov. 2018, 17:23
Programul guvernamental

În cazul copiilor ocrotiţi prin serviciile publice specializate, şi suma de 1.200 de lei va fi suportată de la buget.

„Executivul a adoptat astăzi Ordonanţa de urgenţă privind implementarea Programului guvernamental „gROwth– Contul individual de economii Junior Centenar”, care are ca principal obiectiv asigurarea de către stat pentru toţi copiii din România a unui sprijin financiar, astfel încât, atunci când aceştia vor împlini vârsta de 18 ani, să aibă într-un cont o sumă de bani suficientă pentru educaţie, pregătire profesională sau pentru orice alte necesităţi. Programul îşi propune să stimuleze pe toţi părinţii, ca împreună cu statul, să contribuie la acest cont de economie al copiilor. În acest sens, prin ordonanţă s-a instituit un mecanism simplu de deschidere a conturilor pentru fiecare copil din România, respectiv deschiderea automată la unităţile Trezoreriei Statului”, informează Guvernul.

Programul guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior” are ca obiect înfiinţarea unui cont special de economisire sub forma de depozit şi se adresează oricărui copil, cetăţean român care nu a împlinit vârsta de 18 ani.

Începând cu anul 2019, titularii de cont vor beneficia de o primă de stat în valoare de 600 lei anual până la vârsta de 18 ani, cu condiţia ca suma depusă în anul respectiv în cont să fie de minim 1.200 lei.

„Sumele depuse în contul individual de economii Junior, cu excepţia sumelor reprezentând prima de stat, sunt purtătoare de dobândă”, precizează Executivul, potrivit News.ro

Prin ordonanţă se prevede că statul va depune în contul fiecărui copil o primă de stat de 600 lei, dacă părinţii sau reprezentanţii legali ai acestora depun o sumă minimă de 1200 lei.

O a doua modalitate de sprijin constă în acordarea de la buget a unei dobânzi de 3% pe an, dobândă stimulativă şi constantă până la vârsta de 18 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale al celei mai mari alianţe din coaliţia de guvernare pro-UE condusă de......
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...