BCE avertizează că zona euro este din ce în ce mai vulnerabilă la şocurile financiare

Sporirea protecţionismului, evoluţiile politice din zona euro şi turbulenţele din unele economii emergente au făcut sistemul financiar din zona euro mult mai vulnerabil la şocuri, se arată în raportul de stabilitate financiară publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmit Financial Times şi Reuters.
Economica.net - vin, 30 nov. 2018, 07:50
BCE avertizează că zona euro este din ce în ce mai vulnerabilă la şocurile financiare

De asemenea, instituţia avertizează că o creştere a tensiunilor de pe piaţa obligaţiunilor italiene ar putea afecta alte state puternic îndatorate din zona euro.

BCE apreciază că ameninţarea cea mai mare o reprezintă decizia unor investitori de a renunţa la activele riscante, ceea ce ar putea duce la o scădere „dezordonată” a valorii unor astfel de acţiuni şi obligaţiuni. A doua ar fi sporirea temerilor privind sustenabilitatea datoriei şi a treia faptul că profitabilitatea băncilor rămâne atât de scăzută încât afectează creditarea.

„Suntem extrem de îngrijoraţi de problema sustenabilităţii datoriei. Presiunile asupra randamentelor obligaţiunilor guvernamentale, combinate cu lipsa unor eforturi semnificative de consolidare fiscală, ar putea pune nivelul datoriei pe o cale nesustenabilă în statele puternic îndatorate din zona euro”, apreciază BCE. Instituţia avertizează că „sporirea tensiunilor de pe piaţă s-ar putea extinde către pieţe de obligaţiuni, în eventualitatea în care situaţia din Italia se înrăutăţeşte”.

Paul Diggle, economist la Aberdeen Standard Investments, a declarat că ar mai adăuga un alt risc pe listă: BCE nu a înţeles încă nivelul încetinirii economiei zonei euro şi înrăutăţirea perspectivelor economiei mondiale. O încetinire macroeconomice ar putea aduce în următorii ani temerile BCE în prim plan”.

Criticii au avertizat de mult timp că seminţele unei noi crize au fost plantate chiar de BCE prin scăderea accentuată a randamentelor obligaţiunilor, achiziţionarea masivă de active şi acordarea de credite ieftine băncilor.

Renunţând la declaraţiile anterioare conform cărora preţurile proprietăţilor imobiliare nu sunt sub presiune, BCE a avertizat că există semne de supraîncălzire, existând diferenţe semnificative între statele din zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...