Declaraţiile lui Trump vin după ce Michael Cohen, fostul avocat personal al preşedintelui american, a pledat vinovat joi pentru declaraţii false în faţa Congresului privind proiectul imobiliar al Organizaţiei Trump în Moscova.
Proiectul Organizaţiei Trump implica construirea unui zgârie-nori cu numele lui Trump în capitala Rusiei, însă acest lucru nu s-a materializat în cele din urmă. Cohen a declarat în faţa Senatului şi comitetelor serviciilor secrete din Camera Reprezentanţilor că proiectul se încheiase înainte să înceapă alegerile interne din Partidul Republican, la care Trump a participat.
Deşi Cohen declarase iniţial că proiectul s-a încheiat în ianuarie 2016, el a dezvăluit că de fapt totul s-a încheiat în iunie 2016.
„Înţeleg! Sunt foarte bun dezvoltator imobiliar, îmi trăiesc viaţa fericit dar văd că ţara merge în direcţia greşită. În ciuda tuturor obstacolelor, decid să candidez la preşedinţie şi îmi continui afacerile – foarte legale, despre care am şi vorbit în timpul campaniei.”, a scris Trump pe Twitter, potrivit News.ro.