Cel mai mic cameleon din lume, descoperit în Madagascar FOTO

Are 3 centimetri şi este capabil să se ascundă în orice loc. Este cel mai mic cameleon descoperit până acum. Mica reptilă a fost găsită în Madagascar şi a fost poreclită mini-meleon.
Economica.net - joi, 16 feb. 2012, 07:31

Cercetătorii americani spun că mini cameleonul, denumit Brookesia micra, ar putea fi strămoşul cameleonului pe care îl ştim cu toţii. Există chiar o teorie conform căreia cameleonii au evoluat în Madagascar din strămoşi pitici. El ar putea fi şi un caz de nanism extrem, din cauza resurselor limitate de pe insula africană.

Cercetătorii au mai descoperit în Madagascar alte trei specii foarte mici de cameleon: Brookesia desperata, Brookesia confidens şi Brookesia tristis.

Oamenii de ştiinţă precizează că „mini-meleonii” sunt răspândiţi pe o arie de doar câţiva kilometri pătraţi şi că aceştia ar putea fi foarte sensibili la distrugerea mediului înconjurător.

Brookesia micra, foto: National Geographic – Frank Glaw

 

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...