„Ghidul este finalizat şi l-am trimis la Monitorul Oficial, azi-mâine va fi publicat, luni cel mai târziu. Am preluat toate observaţiile făcute în perioada dezbaterii publice, au fost foarte utile. Dăm drumul la sesiunea de acreditare a instalatorilor, care se va termina în februarie, iar începând din luna martie doritorii se vor putea înscrie în program”, ne-a declarat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuică.
El a dat câteva detalii referitoare la modificările survenite după dezbaterea publică. „Nu va mai fi obligatorie autorizaţia de construcţie. Este suficientă o ştampilă în urma unei expertize a unui expert autorizat în costrucţii”, a spus Brezuică. „Am scos şi pragul de 50 kW (pragul minim de experienţă solicitat anterior pentru instalatorii care se puteau califica să monteze instalaţiile fotovoltaice ca să se poată califica în acest program-n.red.) şi am introdus şi invertorul hibrid”, a mai spus preşedintele AFM.
Citeşte şi:
Amintim că persoanele fizice interesate de montarea de panouri fotovoltaice acasă vor primi de la stat contravaloarea a 90% din preţul instalaţiei, dar nu mai mult de 20.000 de lei, potrivit „Ghidului de finanțare a Programului a privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională”. Ghidul a fost lansat în august şi de atunci este în dezbatere publică.
Citeşte şi:
Iată ce se finanţează:
1. Cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părți componente:
a) panouri fotovoltaice;
b) invertor;
c) materiale conexiuni;
d) structura de montaj a sistemului;
e) modul de comunicație;
f) contor inteligent care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice și care permite colectarea și transmiterea datelor relevante de la distanță, în format electronic;
g) tablou electric curent continuu/curent alternativ. (
2. Cheltuieli cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând maximum 15% din costurile echipamentelor și instalațiilor electrice.
3. TVA aferentă cheltuielilor eligibile.