Contribuţia de cogenerare, plătită de toţi consumatorii de energie electrică în factură, a fost majorată cu 38%. Ordin ANRE

Contribuţia pentru cogenerare eficientă, o taxă colectată de la toşi consumatorii de energie electrică din ţară pentru susţinerea centralelor electrice de termoficare, a fost majorată, după o perioadă în care aceasta scăzuse.
Mihai Nicuţ - Dum, 09 dec. 2018, 15:55
Contribuţia de cogenerare, plătită de toţi consumatorii de energie electrică în factură, a fost majorată cu 38%. Ordin ANRE

Contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă a fost majorată la 0,0105 lei/kWh, fără TVA, potrivit unui ordin al preşedintelui Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), nr. 192, publicat la jumătatea lunii noiembrie în Monitorul Oficial.

Până la acea dată, potrivit unui ordin din iulie, contribuţia de cogenerare era de 0,0076lei/kWh, fără TVA. Aşadar, contribuţia a fost majorată cu 38%, dacă facem comparaţia fără TVA. În iulie, contribuţia fusese scăzută, de la 0,0119 lei/kWh, după reduceri care au mai fost operate şi în anul 2017.

Majorarea de acum a fost cel mai probabil determinată de creşterea preţurilor la gazele naturale, combustibilul cu care funcţionează majoritatea centralelor de cogenare care primesc bonusul de cogenerare.

Citeşte şi:

Primăria vrea o termocentrală în miniatură pe care să o plimbe prin Bucureşti ca să facă pe loc apă caldă

Pentru o factură aferentă unui consum mediu lunar de 150 kWh, cam cât este consumul unui apartament cu trei camere din Bucureşti, contribuţia pentru cogenerare plătită de consumator este aşadar acum de aproape 1,9 lei, creşterea fiind de doar 45 de bani. Însă, dacă la nivel micro efectul în facturi este insignificant, suma este destul de mare dacă ne referim la totalul încasărilor.
Valoarea totală a contribuţiei plătită de consumatorii de energie electrică în anul 2017 s-a ridicat la 624 de milioane de lei, potrivit datelor ANRE. Suma este cu 11% mai mică decât cea plătită în anul precedent, pentru că valoarea acestei contribuţii a fost redusă.

În total, cantitatea de energie electrică produsă în aceste centrale, care a beneficiat de acest bonus a fost, în 2017, de circa 5 TWh, în creştere cu circa 6% faţă de cea din anul precedent.

Banii din această contribuţie merg pentru susţinerea centralelor electrotermice care produc simultan energie electrică şi termică, în condiţii de eficienţă agreate de ANRE. 44 de astfel de centrale din România au beneficiat de acest bonus, plătit de toţi consumatorii, anul trecut. Printre ele sunt şi cele patru CET-uri mari din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat duminică seara primarul general al Capitalei,......
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...