Lucrările de mentenanţă la sistemul de date al CNAIR afectează traficul

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, sâmbătă, că, în perioada 09 decembrie ora 23:00 – 10 decembrie ora 01:00, vor fi executate lucrări de întretinere în sistemul de comunicaţii de date, iar în acest interval vor fi întrerupte comunicaţiile de date în agenţiile de control şi încasare din punctele de trecere a frontierei, potrivit News.ro. 
Economica.net - sâm, 08 dec. 2018, 11:03
Lucrările de mentenanţă la sistemul de date al CNAIR afectează traficul

„Întreruperea comunicaţiilor de date în Agenţiile de Control şi Încasare din punctele de trecere a frontierei vor afecta fluenţa traficului, fapt pentru care rugăm utilizatorii să manifeste înţelegere faţă de acestă situaţie”, se arată în comunicat.

De asemenea, din cauza lucrărilor de mentenanţă, există posibilitatea să fie afectată emiterea rovinietelor şi peajelor prin intermediul SMS, a portalului erovinieta.ro, a aplicaţiei mobile etarife, dar şi în anumite puncte de distribuţie aparţinând Rompetrol Downstream, potrivit CNAIR, scrie News.ro

„Astfel, pentru evitarea aplicării unor sancţiuni contravenţionale, utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi au obligaţia de a achita rovinietele şi peajele prin intermediul celorlalte modalităţi puse la dispoziţie de către CNAIR prin distribuitorii autorizaţi”, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...