Lira sterlină se depreciază din cauza anxietăților legate de Brexit

Lira sterlină a ajuns luni la cel mai scăzut nivel faţă de dolar din ultimele 18 luni, pe fondul sporirii incertitudinilor legate de condiţiile ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite BBC.
Economica.net - lun, 10 dec. 2018, 13:57
Lira sterlină se depreciază din cauza anxietăților legate de Brexit

După informaţiile conform cărora premierul Theresa May a amânat marţi votul crucial asupra acordului privind Brexit-ul în Parlament, în contextul opoziţiei puternice din partea unor aleşi ai Partidului Conservator pe care îl conduce, lira sterlină s-a depreciat la 1,2656 dolari, cel mai scăzut nivel din iunie 2017.

De asemenea, moneda Marii Britanii s-a depreciat la 1,1085 euro, cel mai scăzut nivel din ultimele trei luni. Analiştii consideră că evoluţia lirei reprezintă un barometru al negocierilor legate de Brexit.

„Lira sterlină rămâne la mila ştirilor sensibile referitoare la Brexit iar evoluţiile de luni reprezintă un caz tipic. Moneda este afectată de perspectiva amânării votului, ceea ce sporeşte incertitudinile pentru investitori”, a apreciat Neil Wilson, analist la Markets.com.

Tot luni, Comisia Europeană a atras atenţia că nu intenţionează să renegocieze acordul obţinut cu Londra privind ieşirea Marii Britanii din UE la 29 martie 2019.

„Acordul înaintat la 25 noiembrie este cel mai bun şi singurul posibil. Nu se pune problema unei renegocieri”, a afirmat un purtător de cuvânt a Executivului comunitar, Mina Andreeva.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis luni că Regatul Unit este liber să revoce în mod unilateral notificarea intenţiei sale de retragere din UE. Decizia de a revoca Brexit-ul ar fi o opţiune „suverană”, a susţinut instanţa europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) să ne hrănească familiile
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Georgescu spune în cartea sa "Cumpăna României"......
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la ...
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...