Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 11.12.2018

Euro începe ziua la 4,65 lei, în creştere uşoară faţă de cursul anunţat ieri de BNR.
Economica.net - mar, 11 dec. 2018, 06:03
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 11.12.2018

Euro creşte la 4,65 lei, faţă de 4,64 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Pe 7 decembrie, moneda europeană a atins cel mai mic nivel din 18 septembrie 2018. Euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului pe 21 iunie 2018: 4,6695 lei/euro. 

Conform analiştilor de la CFA România, leul se va deprecia în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7087, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7526.

Băncile comerciale au anunţat pe 10 decembrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,67 lei şi 4,72 lei.

Dolarul creşte la 4,09 lei, faţă de 4,07 lei, cursul anunţat vineri de BNR.  Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,6495 lei/euro, 4,0769 lei/dolar, 4,1190 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a rămas la 3,04%, acelaşi nivel de ieri când a atins cea mai mică valoare din ultimele şase luni şi jumătate (22 iunie 2018 când ROBOR 3M a fost 2,95%).

ROBOR la şase luni a scăzut la 3,35%, faţă de 3,36%, nivelul de ieri. Astfel, ROBOR 6M atinge cel mai scăzut nivel din ultimele două luni şi jumătate. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

Citeşte şi De ce injectează BNR bani în piaţă: şapte bănci se confruntă cu lipsă temporară de lichidităţi. Două sunt în top cinci

Din luna septembrie şi până în prezent, BNR a injectat aproape fără excepţie, săptămânal, lichidităţi în piaţă de la 5 miliarde de lei până la 17 miliarde de lei. Recent, unul dintre oficialii băncii centrale a declarat că această politică va continua. Motivul? Politica de întârziere a plăţilor facturilor dusă de Ministerul Finanţelor şi lipsa de lichidităţi a celor şapte bănci care au cumpărat prea multe titluri de stat. Două dintre ele sunt bănci mari din top cinci la nivel bancar, restul fiind bănci mici cu o cotă de piaţă de 1% din sistem sau chiar mai puţin.

Aurul a fost cotat la 163,4400 lei pentru un gram şi atinge cea mai ridicată valoare din 21 iunie 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...