Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 24%, în primele 11 luni. La second hand, scăderi de peste 8% – DRPCIV

Numărul autoturismelor noi înmatriculate în România, în primele 11 luni ale anului, a ajuns la 121.634 de unităţi, în creştere cu aproape 24% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, reiese din statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicată marţi.
Economica.net - mar, 11 dec. 2018, 09:11
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 24%, în primele 11 luni. La second hand, scăderi de peste 8% - DRPCIV

În acelaşi timp, înregistrările de autoturisme second-hand au scăzut cu 8,34% raportat la perioada de referinţă din anul precedent, până la 434.914 unităţi. Cumulat cu unităţile noi, numărul înmatriculărilor rezultat din ianuarie până în noiembrie se ridică la 556.548 de exemplare.

În acest context, faţă de primele 11 luni din 2017, când per total erau înmatriculate 572.603 de autoturisme (dintre care 98.116 noi şi 474.487 rulate), în acest an se consemnează o scădere cu 2,80% a numărului de autoturisme înmatriculate, la nivel general (din ambele segmente).

Conform datelor centralizate de DRPCIV, la nivelul lunii noiembrie, au fost înmatriculate 8.303 de autoturisme noi, ceea ce reprezintă o scădere de 10,83%, comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent. În acelaşi interval, numărul înmatriculărilor de autoturisme rulate a fost de 44.503 exemplare, mai puţine cu 8,16%, de la an la an.

În noiembrie, cele mai multe solicitări de maşini noi au vizat mărcile: Dacia, cu 2.336 de exemplare (-15,79% faţă de noiembrie 2017), Skoda (951 de unităţi, +23,51%), Ford (776, +29,90%), Hyundai (524, +80,69%) şi Volkswagen (523, -14,54%).

Pe de altă parte, cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor de autoturisme noi s-a consemnat în cazurile: Lexus (opt unităţi), Subaru (6), Maserati (2), Aston Martin, Bentley şi Ferrari (câte o unitate).

Potrivit DRPCIV, în perioada ianuarie – noiembrie 2018, din totalul celor 121.634 de autoturisme noi înmatriculate în România, cele mai multe au fost: Dacia (33.543 unităţi, +22,31% faţă de aceeaşi perioadă din 2017), Skoda (10.468 exemplare, +24,04%), Renault (9.901 unităţi, +39,06%), Volkswagen (9.507 unităţi, +5,05%), Ford (8.873 unităţi, +15,59%) şi Opel (7.383 unităţi, +35,64%).

În ceea ce priveşte înmatriculările de autoturisme rulate, statistica DRPCIV relevă că, în primele 11 luni ale anului, din cele 434.914 de unităţi, cele mai multe au fost în dreptul mărcilor: Volkswagen (109.461 exemplare, -12,10%), Opel (45.245 unităţi, -23,23%), BMW (42.244 unităţi, +0,34%), Audi (40.886 exemplare, -3,60%), Ford (39.615 unităţi, -15,42%), Mercedes-Benz (22.836 unităţi, -4,95%), Skoda (19.811 unităţi, +3,34%) şi Renault (18.594 unităţi, -11,40%).

Datele DRPCIV relevă că parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2017, la peste 7,635 milioane de unităţi, în creştere cu 8,91% faţă de anul precedent. Din acest total, peste 1,320 milioane de vehicule erau înmatriculate în Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...