Românii sunt primii la nivel european care se îndatorează pentru cumpărăturile din decembrie – analiză

Sărbătorile de iarnă pun o presiune mai mare pe bugetele românilor care sunt, la nivel european, primii care se îndatorează pentru cumpărăturile din luna decembrie, în condiţiile în care aceştia ocupă locul 5 în Uniunea Europeană în categoria celor care nu pot face faţă cheltuielilor neprevăzute, cu un procentaj de aproximativ 52% din totalul populaţiei, conform datelor relevate de Program Banometru, gestionat de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare.
Economica.net - mar, 11 dec. 2018, 11:25
Românii sunt primii la nivel european care se îndatorează pentru cumpărăturile din decembrie - analiză

„Finalul de an este una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere financiar pentru români. Potrivit statisticilor, în ultimii 5 ani, între 65% şi 80% din veniturile lunare sunt cheltuite pentru sărbătorile de iarnă. Presiunea este mai mare şi pentru că trei sferturi dintre români îşi fac cumpărăturile cu două-trei săptămâni înainte de Crăciun”, se arată într-un comunicat.

Cu toate că în ultimii 5 ani salariul mediu net a urcat cu aproximativ 44%, creşterea bugetului alocat cadourilor de Crăciun nu a fost direct proporţională, ci a fost mai mare. Cadourile îi costă mai mult pe români în 2018 faţă de acum 5 ani, când pentru acestea românii alocau 470 lei comparativ cu 780 lei cât se estimează că vor plăti anul acesta.

Românii au alocat între 65% şi 80% din veniturile lunare pe cheltuielile destinate sărbătorilor de iarnă, în ultimii 5 ani, în timp ce bugetul destinat cadourilor s-a situat între 23% şi 25%, din câştigul lunar al românilor. Mulţi fac schimb de cadouri în familie, 65% dintre aceştia oferă un cadou partenerilor, 56% copiilor, 29% părinţilor, conform unui studiu Reveal Marketing Research 2016.

Nevoile pe care doresc să şi le acopere românii de sărbători sunt mai mari decât veniturile acestora, motiv pentru care cel mai des se împrumută. Potrivit Statista, românii sunt primii care se îndatorează pentru cumpărăturile din luna decembrie, fie că vorbim de cadouri sau bunuri de consum. Astfel, 19% dintre români apelează la o soluţie de creditare pentru cheltuielile destinate sărbătorilor de iarnă, depăşind populaţia Marii Britanii, care ne urmează, cu 17%.

Cheltuielile neprevăzute destabilizează bugetul românilor, iar această realitate vine în contextul în care situaţia financiară a românilor nu arată pozitiv nici în alte sectoare ale vieţii. Potrivit Eurostat, românii se clasează în top 5, la nivelul UE, la capitolul bunurilor şi serviciilor considerate necesare, dar pe care nu şi le pot permite. Cu toate acestea, gradul de îndatorare al românilor este în creştere, potrivit BNR.

Românii ocupă locul 5 în UE în categoria celor care nu pot face faţă cheltuielilor neprevăzute, cu un procentaj de circa 52% din totalul populaţiei. Românii sunt şi în top 5 restanţieri când vine vorba de ipotecă sau chirie, facturi de utilităţi sau cumpărături în rate.

„Statisticile arată că mulţi dintre români se îndatorează pentru bunuri şi servicii considerate necesare. Dacă am face un exerciţiu şi ne-am gândi cât înseamnă cheltuielile de Crăciun dacă le transformăm în ore de muncă? De exemplu, să luăm un kilogram de portocale, care ar costa 3,99 lei. Dacă transformăm acest cost în minute, un kilogram de portocale reprezintă 34,7 minute din cele 168 de ore pe care le munceşte un om într-o lună, plătit cu salariul minim pe economie sau 0,3% din venitul lui pe o lună. Pentru cineva plătit cu salariul mediu pe economie, un kg de portocale înseamnă 15 minute din 168 de ore pe care le lucrează într-o lună. Fiecare persoană resimte diferit fiecare cheltuială pe care o are, de aceea deciziile trebuie luate raţional şi cu sprijinul unui consilier care înţelege situaţia’, spune Cornel Ionescu, consilier financiar Program Banometru.

Pentru o gestionare mai bună a bugetului astfel încât cheltuielile lunii decembrie să nu ne destabilizeze financiar, specialiştii Banometru recomandă planificarea cheltuielilor lunii decembrie ţinând cont că sărbătorile durează doar trei zile, cumpărarea cadourilor din timp şi profitarea de toate campaniile de reduceri.

Banometru este un program de educaţie financiară pentru adulţi care oferă gratuit beneficiarilor atât informaţie de bază, cât şi consultanţă personalizată, pentru a-i ajuta să ia decizii financiare sănătoase şi în cunoştinţă de cauză. Asociaţia pentru Relaţii Comunitare gestionează programul, cu susţinerea ING România.

Te-ar mai putea interesa și
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal....
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...