Ţurţuri de 3 metri, pericol pentru pietonii craioveni

Ţurţurii uriaşi reprezintă un adevărat pericol pentru pietoni. La Craiova, încălzirea vremii aduce pe străzi adevărate capcane. Ţurţurii care ating chiar şi peste 3 metri ar putea răni sau chiar omorî trecătorii.
Economica.net - joi, 16 feb. 2012, 09:16

Autorităţile au anunţat că vor da amenzi cuprinse între 500 şi 1.500 de lei atât persoanelor fizice, cât şi agenţilor economici care nu îndepărtează ţurţurii.

Deşi în mai multe zone din oraş au fost puse afişe pe care scrie „Atenţie, cad ţurţuri!”, oamenii nu pot ocoli acele zone. Ei ar trebui să meargă pe stradă printre maşini, expunându-se altor riscuri. Aşa că pietonii sunt nevoiţi să treacă pe sub bucăţile de gheaţă, uitându-se cu atenţie în sus pentru a se putea feri în cazul în care unul din ţurţuri se va desprinde.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...